Traian Băsescu răspunde protestatarilor cu lozinci
0Traian Băsescu nu va schimba modul în care conduce România. El nu a oferit nici o soluţie la revendicările străzii în intervenţia sa de ieri cu „poporul".
Şeful statului a reluat temele despre care a mai vorbit, în repetate rânduri: lupta împotriva corupţiei, modificarea Constituţiei, schimbarea legii electorale şi creearea de noi locuri de muncă. „Nu am nimic de schimbat în modul în care am condus România, cu excepţia acelor gafe, gen Raed Arafat", a anunţat preşedintele.
Preşedintele Traian Băsescu a afirmat că şi-a creat impresia că pentru o parte din români s-a creat o „ruptură" cu preşedintele, el precizând că prima sa obligaţie este de a restabili „legătura de încredere" cu aceia care şi-au pierdut-o.
Şeful statului a adăugat că, datorită eforturilor populaţiei, România a ieşit din recesiune, menţionând că speră ca cifrele statistice de la finalul lunii februarie să confirme acest lucru. „Aş spune că suntem acolo unde trebuie. România a ieşit din recesiune", a insistat preşedintele.
Băsescu nu se consideră dictator
Preşedintele a ţinut să spună că, oricât de mare ar fi presiunea cu eticheta „dictator" asupra sa, va continua să sprijine instituţiile statului care luptă împotriva corupţiei.
Şeful statului a spus că doreşte să mai dea explicaţii şi pentru o serie de etichetări pe care le-a primit „constant în mod nedrept". În acest context, preşedintele a spus că „un dictator pe care îl înjuri de dimineaţă până seara nu este chiar dictator".
El a încercat să demoleze şi alte acuzaţii la adresa sa, cum afi aceea că ar conduce PDL. „Dacă aş fi condus eu PDL, ar fi fost condus mult mai bine", a dat asigurări preşedintele.
Şeful statului a cerut „un comportament modest şi decent al politicienilor" el menţionând că, deşi nu au venit toţi săraci în politică, atunci când în ţară se impun măsuri de austeritate, „parcă deranjează comportamentul arogant şi lipsit de modestie".
Traian Băsescu a anunţat că va conduce ţara în acelaşi stil. „Cei care îmi cer să mă duc pe muntele Găina să contemplez evenimentele nu vor avea satisfacţie", a spus Băsescu.
El a afirmat că este de meserie comandant de navă şi nu a ratat niciodată destinaţia, el adăugând că nu o să o rateze nici acum cu România
Citat
„Un dictator pe care îl înjuri de dimineaţă până seara nu este chiar dictator".
Traian Băsescu
preşedintele României