Boldea a rămas fără imunitate
0Camera Deputaţilor a decis, astăzi, ridicarea imunităţii deputatului PDL, Mihail Boldea.
UPDATE 16.30 Deputatul Mihai Boldea nu a fost găsit pe telelefon de niciunul din foştii săi colegi din PDL sau UNPR, afirmau surse parlamentare.
UPDATE 15.25 Zece parlamentari USL şi-au exprimat votul în cazul imunităţii deputatului Mihail Boldea. Printre aceştia s-au numărat liderii celor două grupuri parlamentare Mircea Duşa şi Călin Popescu Tăriceanu precum şi deputaţii Alina Gorghiu (PNL), Mariana Câmpeanu (PNL), MihĂiţă Calimente (PNL), Carmen Moldovan (PSD) .
UPDATE 15.15 Camera Deputaţilor a aprobat, marţi, prin vot secret, cererea de percheziţie domiciliară, reţinere şi arestare a deputatului Mihail Boldea.
Au fost înregistrate 147 de voturi "pentru", 17 voturi "împotrivă", iar patru voturi au fost anulate.
La vot au participat, pentru asigurarea cvorumului, şi câţiva deputaţi ai opoziţiei.
UPDATE 15.00 Deputaţii au început, marţi, votul în cazul cererii pentru percheziţia, reţinerea şi arestarea deputatului PDL Mihail Boldea, fiind prezenţi şi reprezentanţi ai USL.
UPDATE 14.40 La propunerea lui Ioan Oltean, deputaţii au decis să dea un singur vot asupra raportului comisiei juridice care s-a pronunţat asupra celor trei cereri, de percheziţie, reţinere şi arestare a lui Boldea.
UPDATE 14.30 Liderul PSD, Victor Ponta, a anunţat că USL va asigura cvorumul de şedinţă. „Mai au nevoie de trei voturi, le asigurăm noi. Trei parlamentari din USL vor fi prezenţi pentru a asigura ccorumul“, a precizat Ponta.
UPDATE 14.10 Plenul Camerei Deputaților a decis marți, cu 149 de voturi "pentru", 8 voturi "contra" și patru abțineri, să voteze separat cererile de percheziție, de reținere și de arestare preventivă a deputatului Mihail Boldea.
UDMR a sesizat în plen că au existat trei voturi distincte în Comisia Juridică a Camerei, așadar la fel trebuie să procedeze și plenul la votul final secret.
UPDATE 14.00 Deputaţii au început, marţi, în plenul Camerei, dezbaterea cererii ministrului Justiţiei privind ridicarea imunităţii parlamentare a deputatului Mihail Boldea, pentru încuviinţarea percheziţiei, reţinerii şi arestării acestuia.
Pentru introducerea pe ordinea de zi a acestui subiect au votat 154 de deputaţi, iar 8 s-au abţinut.
De la dezbatere absentează reprezentanţii opoziţiei, care îşi continuă protestul parlamentar. De asemenea, lucrările se desfăşoară în absenţa lui Boldea.
UPDATE 13.30 Deputaţii au decis, marţi, să facă un apel nominal, în plen, după ce au constatat că nu aveau cvorum necesar pentru şedinţa în care ar trebui să se pronunţe asupra cererii de ridicare a imunităţii parlamentare a parlamentarului Mihail Boldea.
La o verificare a cartelelor de vot, în sală erau 163 de deputaţi, cvorumul necesar pentru şedinţă fiind e 164 de parlamentari.
Şedinţa, condusă de vicepreşedintele Camerei Ioan Oltean, a început cu o întârziere de aproape o oră, deoarece au fost aşteptaţi să sosească la lucrări deputaţii aparţinând minorităţilor naţionale.
UPDATE 12.30 Cererea ministrului Justiţiei privind ridicarea imunităţii parlamentare a deputatul Mihail Boldea urmează să fie votată, marţi, în plenul Camerei Deputaţilor, pentru adoptarea acesteia fiind necesare voturile a jumătate plus unul din numărul parlamentarilor prezenţi, a declarat Nicolae Mircovici.
Mihail Boldea nu a venit la ședința comisiei deși fusese invitat.
Procurorul general Laura Codruţa Kovesi a transmis luni ministrului Justiţiei solicitarea procurorilor DIICOT de ridicare a imunităţii deputatului independent Mihail Boldea, cercetat penal pentru înşelăciuni imobiliare.
Potrivit articolului 72 din Constituţie, deputaţii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, dar nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei Deputaţilor, după ascultarea lor. Urmărirea şi trimiterea în judecată penală se pot face numai de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.