La ce ne-a folosit condamnarea?

Parlamentului, fie n-a înţeles nimic din el.Ce s-a întâmplat e simplu. O minoritate zgomotoasă, bine organizată şi foarte decisă a ţinut sub teroare o majoritate care încă mai credea, în

Parlamentului, fie n-a înţeles nimic din el.
Ce s-a întâmplat e simplu. O minoritate zgomotoasă, bine organizată şi foarte decisă a ţinut sub teroare o majoritate care încă mai credea, în naivitatea ei, că bunul-simţ şi recursul la reguli pot ţine piept agresiunii. Greu va putea fi ştearsă din memoria publică imaginea intelectualilor ţinuţi în lojă sub ameninţarea unei fascii gălăgioase, agresive, înarmate cu cartoane roşii. Ieri am văzut intelectuali de marcă ţinuţi la respect în balconul sălii Parlamentului. Îi vom şti, mâine, sub teroare, oriunde s-ar afla ei? Va avea de câştigat România din asta?
Ceea ce s-a petrecut ieri a fost doar un simplu exemplu despre cum poate fi cucerit spaţiul public nu prin competenţă, raţiune, deschidere la dialog. Ci prin atac la persoană, prin ameninţare, prin violenţă fizică şi de limbaj. Exersat seară de seară în cele mai imunde talkshow-uri, la Dan Diaconescu, la Mădălin Ionescu şi la Radu Moraru, neo-radicalismul a ocupat, pentru o după-amiază, sala parlamentului. Asta a fost tot. Un exerciţiu, o demonstraţie de forţă.
Să nu ne mire. Atacarea bazelor Comisiei şi Raportului Tismăneanu nu a fost doar apanajul nostalgicilor steagului roşu în vânt desfăşurat. (În definitiv, cei care continuă să păstreze convingeri comuniste aveau tot dreptul să judece astfel).
Cea mai dură reacţie a venit, de fapt, dinspre acea zonă radicalist-naţionalistă, legionaroidă, dar duhnind a ciorapi nespălaţi de-ai Securităţii. Nu condamnarea comunismului îi durea pe ei foarte tare - mulţi dintre revoltaţii zilei sunt azi mari capitalişti sau, oricum, duc mai degrabă o viaţă de "exploatatori" decât de "exploataţi". Altceva i-a speriat mai mult şi mai mult: condamnarea dictaturii de orice fel. I-a umplut de groază prezenţa în sală a unora dintre marile figuri ale luptei pentru democraţie şi libertate din estul Europei - Walesa, Michnik, Jelev. Le-a luat minţile prezenţa Regelui Mihai, fiindcă, în confruntarea cu istoria şi tradiţia, mulţi îşi înţeleg propria micime.
De azi, România nu este neapărat mai bună. Problemele ei rămân aceleaşi. Dar dacă o parte dintre români au înţeles, din transmisia televizată, cine şi cum sunt cu adevărat cei care promit să-i fie şi Mesia, şi Hitler, şi Ceauşescu, atunci condamnarea comunismului nu a fost în zadar.