La gogoaşa înfuriată

Vorba ne-a fost dată să ascundem adevărul. Asta e clar. Ce nu-i clar e unde naiba îl ascundem de nu-l găsim niciodată?

Acum, că ne-am lămurit că numai lăcomia pură, speculativă şi agresivă e cauza crizei mondiale, nu ne rămâne decât să numărăm câte fire de păr ne separă de un crah precum cel din 1929. După părerea unui tip doxat, Paulsen, să tot fie vreo 700 de miliarde. De dolari. Pe plaiurile însorite şi domoale ale Mioriţei noastre, nu încetez să mă minunez cum baliverna câştigurilor fabuloase a putut crea o asemenea emulaţie, cum de s-au aruncat bancherii cu capul înainte ca berbecii, cum au fost luate de bune cifrele scoase din burtă şi cum irealitatea a fost scoasă la produs, pe corso, ca ultima borfetă. Acum cinci sute de ani, o comedioară medievală vorbea de unul care se îndestulase mirosind mâncarea şi care a fost obligat să plătească negustorului. I-a plătit până la urmă, dar numai cu sunetul banilor. Ai zice că astfel de figuri sunt imposibile în lumea modernă. Şi totuşi, mă încăpăţânez să afirm că omenirea nu progresează decât formal, că un prostănac contemporan nu-i cu nimic mai evoluat decât un prostănac sclavagist. Că poate fi la fel de repede dus de nas şi e tot la fel de iute în a zugrăvi cai verzi pe pereţi. Dar, dacă odinioară Tândală era distracţia unei comunităţi restrânse, azi, acelaşi palavragiu trage foloasele unei regii iscusite şi este purtat pe braţe de echipe de experţi. Nu altfel îmi pot explica triumful lui George W. Bush, poate cel mai străin preşedinte de propria ţară…

Dar să ne întoarcem la oile noastre, să nu vedem numai paiul din ochiul altora. Cuprinşi de valul piramidal al iluziilor, politicienii români au ajuns la concluzia că suntem un soi de trib african, unde poţi, cu oglinjoare şi mărgele, să iei totul: votul. Deunăzi, un comentator lăuda mintea cea de pe urmă a dlui Geoană. Dimpotrivă, aserţiunile preşedintelui PSD dovedesc că acesta şi-a pierdut şi bruma de raţiune şi puţinul bun-simţ. Am hotărât cu nişte prieteni s-o ştergem o leacă prin străinătate, să ne dăm imigranţi şi apoi să înşfăcăm prima de 20, ba nu, chiar de 25.000 de euro. Pe urmă, ni s-a făcut milă. Nu de dânsul, ci de propriile buzunare. Să te apuci să promiţi că vei arunca în aer douăzeci de miliarde de euro depăşeşte în anvergură cel mai răsunător faliment, dar şi cea mai adâncă prostie. Şi nu apucă bine guvernul Mircea Geoană să închidă guriţa că, hop, soseşte-n goană premierul cu porumbelul autostrăzii lui! Dacă tot ai prăduit câteva miliarde pe nimicul îmboboşat numit Bechtel, mai bine fă-te că plouă. Ciocu’ mic! Lasă-l pe Geoană să construiască! Când plouă, nu se asfaltează, deci, adio autostradă. Aşa găsim măcar o scuză! Iar culmea ridicolului, a ridicolului pompos, cu pretenţii ştiinţifice sau morale, vine şi de la PD-L. Aici s-a inventat numărul magic 836. De kilometri! Probabil că strategii partidului şi-au zis că nişte cifre bolovănoase sună mai credibil, par cujetate mai adânc. Pe scurt, s-a încins hora ameţitoare a prostiei şi nimeni nu vrea să facă pasul înapoi. E o lăcomie de vorbe colorate şi ridicole. S-a dat liber la promisiuni ca la raţe.

Cei care dau cu mapa-n noi nu roşesc, măcar puţin? Nu li se face greaţă? Iar poporul – vă întreb – e chiar atât de fraier? Nu cumva, poate pentru prima dată, să fie valul demagogic moartea demagogilor? Iar cei cu cea mai săracă ofertă să ia potul? Dar dacă şi asta e o tehnică diabolică? Păzea, vor să ne fure calul!!