Cum au făcut profit managerii de fonduri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Investiţia în unităţi BCR Obligaţiuni, Orizont, Stabilo şi BCR Monetar a adus randamente de peste 6% în primele opt luni Până la sfârşitul anului, administratorii fondurilor

Investiţia în unităţi BCR Obligaţiuni, Orizont, Stabilo şi BCR Monetar a adus randamente de peste 6% în primele opt luni

Până la sfârşitul anului, administratorii fondurilor deschise cu plasamente în instrumente cu venit fix estimează randamente de peste 10%.

Fondurile de obligaţiuni şi cele monetare au fost singurele care au adus profit plasamentelor făcute pe piaţa fondurilor deschise de investiţii în acest an.

Pe prima poziţie în topul randamentelor se situează BCR Obligaţiuni, urmat de Orizont, administrat de Certinvest (n. red. - de la sfârşitul lunii septembrie, managerul îşi va schimba denumirea în Aviva Investors România), şi de fondul Stabilo, administrat de Pioneer Asset Management.

Oportunităţi reduse pe piaţa secundară

Piaţa primară a instrumentelor cu venit fix din ţara noastră rămâne, însă, mult prea restrânsă pentru managerii care vor să bată rata inflaţiei şi media depozitelor bancare.

"Am făcut plasamente pe piaţa primară a titlurilor de stat şi a obligaţiunilor municipale, aceasta însă într-o măsură insuficientă din punctul nostru de vedere, din cauza volumelor încă foarte reduse de activitate pe piaţa primară a instrumentelor cu venit fix din România", explică Dragoş Neacşu, preşedintele BCR Asset Management.

Administratorul a exploatat şi oportunităţile pieţei secundare. "Din păcate, aceste oportunităţi au existat mai ales pe pieţele externe de capital, unde am putut fructifica în folosul investitorilor noştri situaţii în care unii investitori instituţionali trebuiau să îşi marcheze pierderile", subliniază Neacşu.

Pe lângă plasamentele în obligaţiuni, Certinvest, administratorul celui de-al doilea fond ca performanţă de la începutul anului, a optat şi pentru plasamente bursiere. "Punctual, facem şi investiţii pe termene foarte scurte în acţiuni, atunci când avem convingerea că şansele de creştere pe termen scurt sunt foarte mari", spune Eugen Voicu, CEO Certinvest.

În măsura în care investiţiile nu contravin profilului conservator al fondului, şi Stabilo, administrat de Pioneer Asset Management, poate investi şi în alte instrumente generatoare de randamente superioare (acţiuni şi instrumente derivate).

"Pe termen scurt, sperăm să se repete performanţa din primul semestru, astfel ca finalul de an să aducă randamente de peste 10% pentru unităţile fondului de obligaţiuni", apreciază Florin Dolea, preşedintele Pioneer Asset Management.

Activele fondurilor, în expansiune

Perioada dificilă traversată de pieţele bursiere a avut drept consecinţă creşterea numărului investitorilor în fondurile de obligaţiuni şi monetare. Valoarea activelor BCR Obligaţiuni, cel mai mare fond deschis de investiţii din România, a depăşit 120 milioane de lei şi numără aproape 2.600 de investitori.

"În numai cinci luni, activele acestui fond au crescut cu peste 110 milioane de lei, contribuţii aparţinând integral clienţilor din afara entităţilor grupului Erste-BCR", spune Neacşu.

În condiţiile creşterii aversiunii la risc, fondul Stabilo a înregistrat, de la începutul anului, o creştere de peste zece ori a activului, de la 1,9 milioane lei la 19,1 milioane lei.

"Investitorii în acest fond sunt preponderent noi, iar marea majoritate a sumelor investite sunt "bani noi" - fresh money", subliniază Ioan Gheorghiu, reprezentant al Pioneer Asset Management. Şi activele fondului Orizont au urcat cu 17,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite