Drobeta Turnu Severin: Proiect de amploare pentru crearea de locuri de muncă
0Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin derulează un proiect de dezvoltare a infrastructurii transfrontaliere a afacerilor, finanţat prin Programul PHARE cu suma de 85.000 de euro.
Primarul localităţii, Constantin Gherghe, a declarat, marţi, pentru Agerpres, că proiectul, ale cărui obiective urmăresc identificarea unor soluţii de creare de noi locuri de muncă, atragerea de investiţii şi investitori şi îmbunătăţirea şi eficientizarea serviciilor publice, se desfăşoară în parteneriat cu Primăria oraşului sârbesc Negotin.
'Pentru realizarea priorităţilor de care au nevoie comunităţile locale implicate în proiect am demarat o acţiune de atragere a unor entităţi economice, mai ales a celor care activează în zona porturilor dunărene', a precizat Gherghe.
În opinia acestuia, dezvoltarea reţelei de turism şi a meşteşugurilor populare pot asigura şi ridica nivelul de trai al cetăţenilor care trăiesc în zonele urbane defavorizate - Schela Cladovei, Gura Văii şi Dudaşu Schelii, aşezări care au fost afectate de restrângerea activităţii în construcţiile hidroenergetice din Mehedinţi şi judeţele Gorj şi Caraş-Severin.