Zbor planat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zbor planat
Zbor planat

Săritorii cu schiurile din România vor avea de anul viitor un complex de trambuline la Râşnov. Centrul va include trei trambuline la standarde internaţionale, fiind proiectat pentru a găzdui antrenamentele echipei naţionale de sărituri cu schiurile, dar şi competiţii.

Calificată în premieră mondială cu doi sportivi la Jocurile Olimpice de iarnă, România s-a înduplecat, în sfârşit, să le ofere acestora condiţii de antrenament fără a fi nevoiţi să sară în noroaie sau să parcurgă mii de kilometri până în Polonia sa Austria. Cam târziu, ar spune unii, deoarece nu va fi gata până la începerea competiţiei olimpice de la Vancouver, din februarie 2010. Însă proiectul vizează un obiectiv pe termen mai lung.

„Avem stabilit un obiectiv clar: acela de a avea un săritor cu schiurile român între primii zece din lume în următorul deceniu. Inaugurarea lucrărilor de construcţie la centrul de sărituri cu schiurile de la Râşnov constituie un pas esenţial în realizarea acestui obiectiv” a declarat Puiu Gaspar, secretar-general al Federaţiei Române de Schi-Biatlon. 

Astfel că, la aproximativ trei kilometri de oraşul Râşnov, trei trambuline cu mărimi diferite vor „răsări” pe şase hectare de pământ în locul relicvelor fostelor trambuline şi ale actualelor mlaştini, până anul viitor, la 15 mai. Trambulinele vor avea punctele de construcţie (punctul K) la 15 metri, 35 metri, respectiv 64 metri şi vor fi dotate atât pentru sezonul de iarnă, cât şi pentru cel de vară.

„Bugetul alocat exclusiv construcţiilor  trambulinelor va fi de trei milioane de euro, însă pe lângă acestea vor mai fi ridicate vestiare şi alte imobile aferente unui concurs de sărituri cu schiurile”, a adăugat oficialul de la schi. El mai vrea lângă acestea încă una de 90 de metri pentru a le putea pune la „bătaie” la Festivalul Olimpic al Tineretului European pe care România îl va găzdui în 2013.

Participarea la JO este incertă

În România sunt legitimaţi 110 sportivi la sărituri cu schiurile, împărţiţi în trei grupe, A, B, C, în funcţie de performanţe. „Cei cu rezultate mai bune sunt în grupa A, cei  cu rezultate mai slabe în B şi tot aşa. Trebuia să facem o departajare şi să-i stimulăm puţin”, a spus Gaspar.

image


Dintre aceştia, Szilvester Kozma (17 ani) şi Remus Tudor (16 ani) au realizat cea mai frumoasă performaţă: calificarea la Jocurile Olimpice de la Vancouver de la începutul anului viitor. Cu toate acestea, cei doi ar putea să nu ajungă să concureze cu cei mai buni săritori ai lumii. Şi asta nu din cauza banilor sau a lipsei de pregătire, ci a fricii de un eventual eşec ruşinos. „La acest sport se «joacă» foarte mult cu psihicul concurentului.

Nu putem trimite schiorii fără o pregătire adecvată. Ne e teamă de un blocaj”, a mai spus oficialul, care speră că o dată cu noile trambuline, copiii se vor înghesui să practice acest sport. 

Bani din buzunar pentru Campionatele Naţionale

image



De mai bine de zece ani, campionatele interne se desfăşoară în afara graniţelor ţării. „Copiii aduc bani de acasă pentru a participa la astfel de competiţii. Odată cu ridicarea centrului de la Râşnov vom mai reduce din cheltuielile de concurs, dar şi din cele de antrenamente, pentru care se folosesc aproximativ 200.000 de euro pe an”, ne-a explicat Puiu Gaspar.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite