Ceauşeştii din Miculeşti petrec de ziua dictatorului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de persoane dintr-un sat gorjean poartă numele Ceauşescu. Printre ele este şi un tânăr care are şi prenumele fostului şef de stat. Nicolae Ceauşescu face cinste astăzi cu vin fiert şi carne la grătar tuturor rudelor din sat. Spune că a avut mult de câştigat de pe urma numelui pe care îl poartă.

FOTOGALERIE Nostalgicii lui Ceauşescu sărbătoresc astăzi ziua dictatorului

VIDEO 26 ianuarie, ziua în care Nicolae Ceauşescu ar fi împlinit 92 de ani

Chef mare, azi, în neamul Ceauşeştilor. Nicolae dă o masă în cinstea sa. Are 29 de ani şi trăieşte într-un sat gorjean în care mai sunt alte 50 de persoane care poartă numele fostului dictator. În Miculeşti, cunoscut ca „satul Ceauşeştilor", se vorbeşte cu nostalgie despre perioada comunismului.

Nicolae Ceauşescu a văzut pentru prima dată lumina zilei la Târgu-Jiu, chiar în momentul în care fostul dictator participa acolo la un miting.

Citiţi şi:

Ceauşescu a fost dat uitării la Scorniceşti

Graniţa de sânge cu fosta Iugoslavie

VIDEO Nicolae Ceauşescu a fost mentorul în operaţiuni secrete al lui Yasser Arafat


„L-am născut la şapte luni. Am aflat că sunt însărcinată exact în momentul în care m-au luat durerile. Tovarăşul Ceauşescu venise la Târgu-Jiu tocmai de 1 iunie, ziua în care l-am născut. ­Ne-am hotărât să-i punem prenumele dictatorului. Ziua în care s-a născut tovarăşul e un fel de onomastică pentru el", a declarat Nicoliţa, mama tânărului Nicolae Ceauşescu. Şi, pentru ca petrecerea să fie aşa cum se cuvine, familia a tăiat ieri şi un porc. Doar o dată-n an se marchează ziua de naştere a fostului dictator, în acelaşi timp şi „onomastica" tizului său.

„Aşa facem în fiecare an, e mare sărbătoare în bătătură! Ne amintim cu toţii de acea perioadă... Nu duceam grija zilei de mâine. Chiar eram privilegiaţi pentru că purtam acest nume. Oamenii de la judeţ credeau că suntem rude cu Ceauşescu şi rezolvam treburile mai repede", mai spune Nicoliţa Ceauşescu, pensionara în vârstă de 69 de ani.

Trăieşte din pensia de handicapat

Fiul său spune că a avut numai de câştigat purtând acest nume. „Eu sunt Nicolae Ceauşescu şi sunt mândru de numele pe care-l port ! Şi la şcoală eram favorit, pentru că profesorii şi colegii credeau că sunt rudă cu tovarăşul. Eram copil, dar am trăit atunci vremuri bune", spune tânărul diagnosticat cu tetrapareză spastică. Trăieşte doar din cei 300 de lei, pensia de boală. Spune că nu şi-ar schimba numele pentru nimic în lume: „De ce să fac asta? Eu mă mândresc cu el!".

Irina Ceauşescu are 58 de ani şi este mătuşa lui Nicolae Ceauşescu. Femeia spune că altădată era respectată pe oriunde mergea datorită numelui pe care îl purta: „Era bine atunci, pentru că aveam bani şi nu duceam lipsă de nimic. La televizor ne uitam doar două ore, dar era bine că ne culcam repede şi nu mai consumam curent. Soţul meu semăna puţin cu el, avea părul dat pe spate şi toţi credeau că este fratele lui. Eram respectaţi altădată!"

Îşi aminteşte de timpurile în care era tratată ca o personalitate: „Când mergeam la restaurant, imediat veneau să ne servească, pentru că se gândeau că suntem rude cu Ceauşescu. La hotel, ne duceau şi bagajele. Acum, au rămas doar amintirile...".

Irina Ceauşescu a muncit 11 ani la mină şi apoi alţi 13 ca femeie de serviciu la liceul din Mătăsari. Femeia este atrasă mai mult de politică: „Mă uit la emisiuni politice. Nu-mi plac telenovelele".

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite