Stresaţi de serverul ministerului
0O problemă tehnică i-a obligat pe elevii care susţin examenul de bacalaureat să aştepte două ore subiectele. Tinerii clujeni spun că stângăcia Ministerului le-a sporit stresul şi cred că această întârziere le va afecta notele.
Cei peste 7.000 de elevi clujeni care au susţinut în această dimineaţă penultima probă a bacalaureatului, cea la alegere din aria curriculară corespunzătoare specializării, au aşteptat vreme de două ore să afle ce subiecte au de rezolvat.
Cu toate că trebuia să înceapă examenul la ora 9.00, elevii au primit subiectele abia în jurul orei 11.00, din cauza unei probleme ivită la Ministerul Educaţiei. „Trebuia să primim, înainte de ora 9.00, parola care să permită comisiilor să deschidă subiectele. Abia în jurul orei 10.30 a sosit parola. Din acel moment, a început multiplicarea subiectelor şi transmiterea lor, în plicuri”, a explicat Anca Radu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj.
Conform ei, problema din această dimineaţă are drept cauză probabilă numărul mare de subiecte care urma să fie distribuit. „Sunt peste 60 de tipuri de subiecte”, a spus Anca Radu.
Au putut ieşi din clase
Vreme de două ore, cei care susţin bacalaureatul au aşteptat în sălile de examinare sosirea subiectelor, dar profesorii le-au permis să iasă din clase, dacă au solicitat acest lucru. „Nu mi-a căzut deloc bine faptul că a trebuit să stau două ore degeaba. Sunt convinsă că îmi va influenţa şi nota. Am obosit tot aşteptând sosirea subiectelor”, a spus Mirela Burduşan.
Colegul ei Marius Colceriu s-a declarat şi el deranjat de aşteptare. „M-a enervat faptul că am stat degeaba, fără să ştim ce se întâmplă. Când au venit subiectele, m-am grăbit să termin, aşa o foame mi se făcuse”, ne-a spus acesta.
Probleme în toată ţara
Ministerul Educaţiei a anunţat că întârzierea de azi a fost cauzată de o problemă a serverului şi a afectat toată ţara. „Până la ora 11.30 am fost informaţi că există cinci centre unde au fost întârzieri”, a precizat purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei Cercetării şi Inovării, Robert Lorentz, citat de Mediafax. Mâine este programată ultima probă a examenului de bacalaureat, cea la alegere dintre disciplinele din alte arii curriculare.