Schimbarea orei a generat tot soiul de situaţii comice de-a lungul istoriei
0România revine la ora de iarnă. În noaptea de sâmbătă spre duminică, dăm ceasul înapoi cu o oră, iar ora 4.00 va deveni ora 3.00. Astfel, 25 octombrie va fi cea mai lungă zi din an, de 25 de ore.
Renunţarea la ora de vară şi trecerea la ora de iarnă au o istorie de peste 70 de ani în România. Prima dată, ora de vară a fost introdusă în 1932, între 22 mai şi 2 octombrie. A existat o scurtă perioadă, din 1941 până în 1979, când românii nu au schimbat ora deloc.
„Din 1979, românii au revenit la schimbarea orei, lucru care se întâmpla la sfârşitul lunii martie şi la sfârşitul lunii septembrie. În 1997, România a hotărât să-şi armonizeze schimbarea orei cu celelalte ţări europene şi de atunci acest lucru are loc începând cu ultima duminică din luna martie până în ultima duminică din octombrie”, precizează astronomul Adrian Sonka, de la Obervatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu“ din Capitală. În prezent, 70 de ţări au introdus ora de vară, singurele care nu o folosesc fiind Japonia şi China.
Ce a atras după sine schimbarea orei
În întreaga lume, schimbarea orei a fost de-a lungul timpului un moment prielnic pentru oameni de a se sustrage de la diverse activităţi. Potrivit site-ului Webexhibits.org, trecerea la ora de vară sau, după caz, revenirea la timpul normal a creat situaţii comice şi a determinat schimbări la nivelul administraţiei.
Un american a scăpat de război
Un american, născut imediat după miezul nopţii, a scăpat de participarea la războiul din Vietnam datorită faptului că a invocat că ziua lui de naştere trebuie calculată după timpul standard, folosit în statul natal Delaware, şi nu după timpul de vară.
Din acest motiv, oficialii din armată au convenit că el s-a născut cu o zi mai devreme, ceea ce l-a avantajat, deoarece cei născuţi în ziua astfel calculată nu erau luaţi în război.
Atentat eşuat în Israel
Schimbarea orei a dus la evitarea unei tragedii în Israel în 1999, atunci când teroriştii palestinieni au setat o bombă pentru o anumită oră, cu scopul ca aceasta să arunce în aer două autobuze cu civili.
Numai că teroriştii nu au ţinut cont că, în timpul când programaseră atentatul, Israelul revenea la timpul standard. Aşa că bomba a explodat cu o oră mai devreme şi nu a mai avut efectul aşteptat.
Halloween cu mai multă lumină
În 2006, folosirea orei de vară s-a terminat cu câteva zile înainte de Halloween (31 octombrie), ceea ce a dus la mai multe accidentări ale copiilor care în acea noapte umblă peste tot. Acest fapt a determinat autorităţile americane să dea, în 2007, o lege prin care ora să se schimbe la 1 noiembrie, astfel încât în noaptea de Halloween să existe suficientă lumină pentru copiii plimbăreţi.
Gemeni născuţi în ordine inversă
Schimbarea orei a inversat ordinea în care s-au născut doi gemeni americani. În noiembrie 2007, Laura Cirioli, din statul North Carolina, a născut doi copii, pe Peter şi pe Allison. Peter s-a născut la 1.32 a.m., iar Allison, cu 34 de minute mai târziu. Numai că în aceea noapte se schimba ora, aşa că în acte Allison, a fost trecut că s-a născut la ora 1.06 a.m, înaintea fratelui său.
Pentru a-i determina pe votanţi să se prezinte în număr mare la urne, americanii au dat anul trecut o lege prin care au hotărât ca ora să se schimbe în prima duminică din noiembrie, adică după data alegerilor care în acest an au loc pe 4 noiembrie. Hotărârea a fost luată pentru ca votanţii să se întoarcă pe lumină de la urne.
Efecte minimale asupra noastră
Specialiştii susţin că schimbarea orei nu ne va afecta într-o aşa mare măsură. „Acum ne vom trezi pe lumină. Știm cu toţii că fiinţa umană e programată să se trezească pe lumină, aşa că efectele acestei schimbări vor fi minimale”, precizează Florin Tudose, medic psihiatru de la Spitalul Universitar din Capitală. Cei mai afectaţi de schimbarea orei vor fi, de fapt, oamenii matinali, care pot fi derutaţi atunci când se vor trezi după ritmul lor biologic format pe timpul verii şi vor observa că s-au trezit mai devreme cu o oră.