Românul Julius Popper, explorator sau aventurier în Ţara de Foc?

Inginer şi explorator român de origine evreiască, Julius Popper (foto) a rămas în istoria Argentinei ca “Don Quijote din Ţara de Foc” sau “Cuceritorul Patagoniei.”

Românul Julius Popper este protagonistul uneia dintre cele mai importante colecţii de cărţi editate recent în Argentina. Colecţia “Atlanta”, prezentată la Muzeul Capătului Lumii, din Ushuaia, reuneşte toate proiectele, notiţele şi articolele publicate de exploratorul român.

“Încă mai sunt îndoieli cu privire la cine a fost românul Julius Popper. Un om cult, capabil să seducă prin cunoştintele sale; a ştiut să mânuiască puterea sprijinindu-se pe putere; a fost capabil să creeze la capătul lumii un stat într-un stat și să-l folosească după placul inimii; sau să scoată propria sa  monedă și să organizeze propriul serviciu poștal. Toate acestea, şi chiar mai mult, era Julius Popper”, explica Santiago Reyes, directorul muzeului, cu ocazia prezentării colecţiei.  
  
Cine  a fost Julius Popper?
   
Născut la București, în 1857, într-o famile de evrei care a emigrat din Polonia, Julius Popper a fost fiul lui Naftali și Hanna Popper. Tatăl său a fondat prima şcoală israleită din Bucureşti în care se studia în limbile idiş, română şi germană.
     
Jurnalismul a fost una dintre pasiunile pe care Popper le-a moştenit de la tatăl său. Naftali Popper a editat un ziar bilingv, numit “Timpul”, în limbile idiş şi română, o publicaţie la care a renunţat după numai trei luni nefiind acceptat de evreii conservatori.
   
Popper a studiat la şcoala tatălui său până când aceasta a fost închisă pentru că nu respecta programa Ministerului Educaţiei. Apoi s-a înscris la Universitatea Politehnică din Bucureşti, dar nu a reuşit să-şi termine studiile.

Ingineria Minelor, la Paris

La vârsta de 17 ani, a emigrat în Franţa, unde s-a licenţiat în ingineria minelor, la Universitatea Politehnică din Paris, la Şcoala Naţională de Drumuri şi Poduri. După terminarea studiilor, Popper a lucrat în Turcia, Egipt, India, China, Laponia, Siberia, Alaska, Canada, stabilindu-se pentru o scurtă perioadă de timp în Statele Unite, în New Orleans.
   
În 1885, Julius aude pentru prima dată de Patagonia. Povesteşte chiar el în memoriile sale cum, într-una dintre călătorii, trecând prin faţa unui circ, un artist îşi invita publicul să vadă “ un indian din triburile australiene şi un canibal din Patagonia care a devorat crudă limba soacrei sale”.

În Brazilia, Julius aude din nou de Patagonia ca fiind paradisul căutătorilor de aur. Avea 28 de ani, când s-a decis să plece la Buenos Aires, de unde urma să pornească una dintre cele mai interesante şi controversate expediţii din istoria continentului sudamerican.

Ajunge la Buenos Aires

În 1885, Popper ajunge în Buenos Aires unde într-un timp relativ scurt, mai putin de două luni, reuşeşte să câştige simpatia, spijinul şi încrederea unor personalităţi din viaţa politică şi socială argentiniană.

Cum a reuşit să intre în graţiile celor mai importanţi oameni de afaceri, rămâne încă un mister. Unii consideră că l-au ajutat aerul său parizian şi uşurinţa cu care vorbea mai multe limbi. Alţii spun că originile evereieşti i-au deschis multe porţi, deşi tot atât de mulţi susţin ca Julius s-a considerat întotdeauna din suflet în primul rând român.   

La începutul anului 1886, Popper a plecat să găsescă mult râvnitul aur în Cabo Vírgenes, având promisiunea oamenilor de afaceri că, în cazul în care este rentabil, vor înfiinţa o exploatarea auriferă.

În Cabo Virgenes, Julius a putut să confirme că zvonurile despre zăcămintele de aur erau adevărate, însă o mină în zonă ar fi avut prea avea multă concurenţă. În Cabo Vírgenes se aflau deja căutători veniţi din toate colţurile lumii. Atunci Popper, bun geolog, şi-a propus să ajungă în Insula Mare a Ţării de Foc (foto), teritoriu care avea aceeaşi componenţă geologică ca şi Cabo Vírgenes şi unde concurenţa era nulă.


 

În Ţara de Foc

Popper s-a întors la Buenos Aires, unde a elaborat un plan pentru a pleca în Insula Mare a Ţării de Foc. Dar inginerul nu călătorea către orice teritoriu. Trebuia să parcurgă o regiune în care nu pătrunsese încă “omul civilizat”.

În luna august, informează Ministerul de Interne că vrea să organizeze o expediţie pentru a explora din punct de vedere ştiinţific Ţara de Foc, motiv pentru care din echipă nu puteau să lipsescă “un geolog şi 15 oameni înarmaţi, pregătiţi pentru confruntări cu indieni ostili”.

După numai câteva zile, a primit un răspuns afirmativ din partea ministerului.  În 17 septembrie, grupul lui Popper, “format din oameni înarmaţi, îmbrăcaţi în uniforme militare şi foarte disciplinaţi”, a ajuns în Punta Arena, de unde s-a îmbarcat către Insula Mare a Ţării de Foc.
 
Primul popas l-au făcut în Bahia Inutil, după care au străbătut insula de la nord la sud. Expediţia n-a fost lipsită de greutăţi, mărturie rămânând jurnalul lui Popper, în care acesta nota toate detaliile, de la temperaturile înregistrate în diverse zone, la speciile de animale întâlnite şi chiar meniul zilnic al oamenilor care-l însoţeau.

Prima expoziţie

La începutul anului 1887, Julius Popper se întorcea în Buenos Aires. Decis să-şi ordoneze informaţiile şi să developeze cele aproximativ 100 de fotografii pe care le-a făcut în timpul expediţiei, “cu o cameră foto din lemn, adaptată pentru plăci de cristal de 16,5 cm x 21, 1 cm.” Rezultatele au fost prezentate Institutului Geografic din Argentina.

În 5 martie, Institutul a acceptat să organizeze o expoziţie pe tema călătoriei lui Popper în Ţara de Foc. În cele trei săli ale instituţiei s-au expus fotografiile, armele şi uneltele aduse de Popper, precum şi o hartă a itinerarului parcurs.

În plus, s-au prezentat mostre de aur şi alte minerale. Evenimentul a reunit cele mai importante personalităţi ale vremii şi s-a încheiat cu o conferinţă susţinută de exploratorul român. Popper si-a început expunerea dezvăluind misterele unei insule necunoscute pentru publicul său. Probabil momentul cel mai important a fost acela când a vorbit despre întâlnirile cu băştinaşii, selk’nam, şi încercările eşuate de a stabili un contact cu aceştia.

Atacaţi cu săgeţi

Popper a povestit cum într-una din zile el şi oamenii săi au fost înconjuraţi de 80 de indieni. Din senin, o ploaie de săgeţi s-a abătut peste Popper şi oamenii săi, care au fost nevoiţi să răspundă cu armele, în legitimă apărare. Doi indieni au murit. Mărturie erau fotografiile făcute de Popper, în care cadavrul unui bărbat zăcea lângă trei soldaţi înarmaţi (foto). 

 
Astfel, românul se prezenta ca un adevărat erou, scăpat dintr-o aventură în care ar fi putut să-şi piardă viaţa. Fotografiile erau trofeul său “după o luptă într-un ţinut necunoscut şi aproape sălbatic.” Intuind efectul acestora, Popper a realizat două albume, pe care le-a făcut cadou preşedintelui argentinian Miguel Juárez Celman şi directorului ziarului La Prensa, Adolfo Davila. Fotografiile lui Popper n-au fost nici criticate, nici cenzurate.

Asasinarea indienilor nu era considerată ca fiind o crimă, ci o consecinţă a procesului de cucerire de noi teritorii.  Probabil lupta de care vorbea Popper a fost un fapt real, însă, la mai mult de 100 de ani de când s-au difuzat acele fotografii, interpretările date acestora sunt variate. Unii consideră că au fost trucate de inamicii lui Julius, iar alţii susţin că imaginile au fost imortalizate de Popper, pentru a putea justifica Ministerului de Interne cererea de a continua expediţiile însoţit de oameni înarmaţi (foto).

Scoate monede proprii şi timbre

Conferinţa lui Popper a fost un succes total. În august 1887, el s-a întors în Insula Mare ca director tehnic al Companiei Anonime Lavaderos de Oro del Sud, în care figurau ca acţionari importanţi oameni de afaceri din capitala Argentinei.

Obiectivul companiei era acela de a exploata zăcămintele de aur din  Bahía San Sebastian şi împrejurimi, în special cele din El Páramo. Popper extrăgea zilnic o jumătate de kilogram de aur. Vestea s-a răspândit cu repeziciune şi la scurt timp în zona au apărut noi căutători de aur. După o serie de demersuri,

românul a obţinut printr-un decret guvernamental aprobarea înfiinţării unei jandarmerii în zona Bahía San Sebastián (1888) al cărui şef era fratele său, Maxim.

La scurt timp după înfiinţarea jandarmeriei, Popper decide să emită propriile monede din aur (foto), cu greutatea de 1 şi 5 grame. Monedele sunt urmate în anul 1891 de timbre, cu valoarea de zece centavos de aur pur.

Reclamat la guvern de către şeful oficiului poştal din Bahia San Sebastián, pentru că folosea propriul serviciu de poştă între exploatările aurifere ale companiei administrate de Popper, românul explică Ministerului de Interne motivele care l-au determinat să emită timbrele (foto):

“Muncitorii nu lucrează ca angajaţi, ci sunt plătiţi cu o parte din aurul pe care îl extrag, praf de aur, care nu se poate manipula sau fracţiona fără pierderi importante. Pentru a evita aceste inconveniente, am batut aurul în Casa de la Moneda din Buenos Aires, sub formă de medalii, indicând greutatea lor, fără să aibă valoare monetară. Dar este greu să batem medalii pentru fracţiuni mai mici de un gram; pentru că de multe ori există diferenţe de centigrame de aur, am fost nevoiţi să emitem valori sub formă de timbre, care reprezintă 10 centavos sau centigrame de aur local din Ţara de Foc.” 

Lupte pentru aur şi conflicte cu guvernatori 

În Ţara de Foc, Julius Popper a fost deseori nevoit să-şi apere aurul şi teritoriul cu armele de foc. Aproximativ patru ani (1887-1890), inginerul a reuşit nu numai să controleze unul dintre cele mai productive sectoare, ci şi să-şi impună autoritatea în Insula Mare a Ţării de Foc. Inamicii lui Popper au fost şi ei destul de influenţi, în general guvernatori ai Ţării de Foc. Desele conflicte între Popper şi guvernatori, precum şi atacurile bandelor de hoţi au condus la falimentul companiei Lavaderos de Oro, la sfârşitul anului 1989.
 
În aceeaşi perioadă, Popper plănuia o expediţie în Antarctica, pentru care chiar a obţinut aprobarea din partea guvernului argentinian. El intenţiona să se îndrepte către Polul Sud şi să înceapă noi afaceri. De asemenea, el aştepta aprobarea unui decret prezidenţial prin care i se cedau 375.000 de hectare de teren în Ţara de Foc, pentru creşterea animalelor.

La 1 aprilie 1887, publicaţia argentiniană “El Mosquito” îi dedică prima pagină lui Popper (foto). Titlul articolului: “Julio Popper, inginer şi explorator în Ţara de Foc”. 

Munţi şi râuri cu nume româneşti

Julius Popper a denumit cu nume româneşti mai multe zone din Ţara de Foc, nume pe care el le respecta cel mai mult. 
La capătul unui şir lung de călătorii prin Asia şi America, românul s-¬a apucat de prospectare şi de explorare geografică. L-a lăsat pe fratele său, Maxim Popper, să se ocupe de explorarea de aur, iar el a plecat să descopere locuri noi pe insulă, întocmind şi o hartă.

În anul 1891, el a făcut harta zonei din sudul Ţării de Foc. Popper a fost cel care a denumit pentru prima dată Marea Argentinei, râurile Ureche şi Rosetti, Munţii Rosetti, Lahovary, Manu şi Carmen Sylva (după pseudonimul de scriitoare al Reginei Elisabeta I a României).

Moare la doar 36 de ani

La 6 iunie 1893, la ora 11.00, Popper moare în casa lui din Buenos Aires. Autopsia a stabilit că românul a decedat în urma unui infarct, însă au apărut zvonuri conform cărora ar fi fost ucis. După înmormântare, în cimitirul La Recoleta, s-a făcut un inventar al obiectelor sale personale.

S-au găsit registre de contabilitate, portofele din piele, jurnale ale călătoriilor sale, partituri muzicale, un microscop, un ceas, trei carnete de cecuri de la Banca Engleză de Rio de la Plata, proiecte, contracte şi o serie de fotografii toate legate Ţara de Foc.

După cum afirma Lewin Boleslao în cartea sa ”Cine a fost Julius Popper, cuceritorul Patagoniei?”, toate aceste obiectele personale au fost trimise familiei sale în România.