Parada cârnaţilor, eveniment tradiţional în inima secuimii
0Cea de-a cincea ediţie a "Paradei Cârnaţilor", eveniment tradiţional care se organizează în municipiul Sfântu Gheorghe, va avea loc mâine, cu o zi întârziere, din cauza referendumului
Cea de-a cincea ediţie a "Paradei Cârnaţilor", eveniment tradiţional care se organizează în municipiul Sfântu Gheorghe, va avea loc mâine, cu o zi întârziere, din cauza referendumului organizat astăzi pentru consultarea populaţiei în privinţa demiterii preşedintelui suspendat, Traian Băsescu.
Potrivit vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Covasna, Vajda Lajos, sunt aşteptate aproximativ o sută de echipe din ţară, dar şi din cinci judeţe din Ungaria, înfrăţite cu Covasna, precum şi din Suedia şi Franţa, pentru a participa şi a concura la "Parada Cârnaţilor". Concurenţii - mulţi dintre ei primari sau chiar parlamentari din zonă - trebuie să-şi arate măiestria în prepararea cârnaţilor, juriul primind pentru degustare o bucată de jumătate de metru.
Organizatorii pun în fiecare an la dispoziţia concurenţilor câte o masă, un vas de plastic, 10 kilograme de carne şi câte cinci bonete pentru fiecare membru al echipei. Pentru a convinge juriul că sunt cei mai pricepuţi, concurenţii aduc de acasă nu doar usturoiul, sarea, piperul sau paprika, ci şi mirodenii numai de ei ştiute, pe care le amestecă cu carnea.
Lupta va fi răsplătită de organizatori pe măsură: 30 de premii sunt puse la bătaie, iar premiul cel mare, pe care îl acordă Consiliul Judeţean echipei câştigătoare, constă în finanţarea participării, în octombrie, la vestitul concurs de preparare a cârnaţilor de la Bekescsaba (Ungaria).
Judeţul Covasna este renumit pentru cele 15 festivaluri gastronomice destinate prezentării tradiţiilor şi ospitalităţii localnicilor, care se vor desfăşura în acest an în diferite localităţi din judeţul Covasna. Printre evenimentele gastronomice organizate de covăsneni se numără festivalul cartofului, ciolanului afumat, festivalul pălincii, al păstrăvului, papricaşului şi gulaşului.