Malurile Văii Roşii încep să se surpe
0Acolo unde nu au fost betonate malurile, apa a săpat până la şosea. Localnicii de pe strada Valea Roşie din Baia Mare se confruntă cu mai multe probleme, ce par să nu-şi mai afle rezolvarea.
Pe strada Valea Roşie din Baia Mare, una din cele mai vechi zone ale oraşului, localnicii se confruntă cu o situaţie mai mult decât paradoxală. Pe de o parte, cei care locuiesc în cartierul de lux nu au apă curentă şi canalizare, iar în perioada verii, sunt nevoiţi să cumpere apa în bidoane. Pe de altă parte, atunci când plouă, apele văii adânci de circa cinci-şase metri rup malurile, îngustând drumul în mod vizibil.Localnicii susţin că drumul s-a îngustat în mai multe locuri din această cauză şi că, în multe zone au intervenit ei, aruncând pământ şi pietriş pentru a consolida malurile.
Valea Roşie, groapă de gunoi
„Aici am pus noi resturi când s-a demolat în vecini ceva, încă se mai văd bucaţi de cărămizi. Acum se poate parca o maşină pe marginea drumului. Dar mai jos, malul e deja spălat de apă şi a ajuns până la asfalt”, explică Ludovic Biro, un pensionar de 75 de ani care locuieşte pe această stradă de o jumătate de secol.
El spune că o porţiune destul de mare a fost deja betonată în urmă cu mai bine de un an, dar că în locurile în care nu
s-au făcut lcurări, pericolul nu a dispărut. „E o porţiune mare, unde a fost mai periculos şi autorităţile au betonat malurile cu ceva timp în urmă. Dar unde nu au intervenit, în timp apa a tot spălat şi drumul se tot îngustează”, explică el.
„Mai e un pic şi ajunge la stâlpul de la reţeaua electrică. Poate atunci o să intervină”, mai spune omul. Asta nu e singura problemă a celor ce locuiesc pe strada Valea Roşie. Oamenii se plâng de mizeriile ce se aruncă în apă. Un bărbat ce a vrut să rămână anonim a arătat că apa aduce de sus gunoaiele ce rămân agăţate în crengi. „Deşi vine zilnic maşina de la Drusal, dacă nu suntem civilizaţi şi ne aruncăm gunoaiele în vale, maşina aia vine inutil”, spune omul. „Vin seara cu maşinile şi merg mai sus unde aruncă gunoaiele în vale”, continuă el.
Între crengile care cresc pe malurile abrupte se văd peste tot resturi menajere atârnând, dar şi printre pietre. Mai mult, valea abundă de crengi şi vlăstari, arătând mai degrabă ca o junglă decât ca o zonă locuită, iar malurile deosebit de abrupte şi adânci fac aproape imposibilă intervenţia fără dotări speciale.
Fără apă şi canalizare
Şi lipsa apei şi a canalizării le dau bătăi de cap celor ce locuiesc în zonă. „Noi locuim trei familii în acest imobil şi ne aducem apa de la izvor. Acuma e bine, pentru că mai este apă, dar când nu mai plouă, nici apă nu mai vine”, spune Gyorgy Iuhasz, un pensionar de 66 de ani. „Băiatul meu a fost în audienţe, a făcut solicitări, dar până acum numai promisiuni”, continuă bărbatul.
Reţea de apă, în proiect
Valea Roşie este unul din cele mai vechi cartiere din Baia Mare şi potrivit informaţiilor furnizate de autorităţi presei locale, există un proiect pentru zonă ce prevede realizarea a circa 22 de kilometri de reţea de apă şi canalizare.