Habiba Sarabi, „Doamna de Fier“ a afganilor
0Singura femeie-guvernator din Afganistan vrea să schimbe condiţia socială a conaţionalelor sale.Sarabi, în vârstă de 53 de ani, susţine că recentele alegeri prezidenţiale din ţara sa nu ar fi avut niciun sens dacă femeile nu s-ar fi prezentat la urne.
Presa internaţională acordă în ultima perioadă spaţii ample unui personaj inedit care tinde să joace un rol tot mai important pe scena social-politică din Afganistan:
Habiba Sarabi, guvernatoarea provinciei Bamyian (aflată la 130 km nord-est de Kabul), totodată fost ministru al Familiei, Culturii şi Educaţiei.
Referindu-se la alegerile prezidenţiale din 20 august, într-un interviu acordat cotidianului „La Repubblica“, Sarabi (mamă a trei copii) a declarat că, în ciuda aparenţelor, femeile din Afganistan, care reprezintă jumătate din populaţie, vor democraţia şi sunt gata să contribuie la instalarea şi la consolidarea acesteia.
„Doamna de Fier“ a Afganistanului ştie, însă, că adevărata libertate a conaţionalelor sale nu va fi obţinută doar prin renunţarea la tradiţionalul văl, ci prin ridicarea nivelului educaţiei şi conştientizarea propriilor drepturi.
În consecinţă, intenţionează să înfiinţeze în toate ministerele comisii speciale care să promoveze programe în favoarea
femeilor.
L-a surprins pe Karzai
Acum cinci ani, când Hamid Karzai a întrebat-o ce fel de funcţie politică ar interesa-o, Habiba Sarabi i-a dat preşedintelui afgan un răspuns concis: „Vreau să fiu guvernator“.
„Este o idee revoluţionară“, a spus Karzai, încredinţându-i totuşi postul de guvernator al provinciei Bamyian, locul unde, în 2001, regimul taliban de la Kabul a distrus, la ordinul mollahului Omar, două statui monumentale ale lui Buddha.
Din cauza aceluiaşi regim, în 1996, Sarabi, care absolvise Facultatea de Farmacie şi devenise profesoară, s-a refugiat în Pakistan.
De acolo a reuşit să pună pe picioare, la Kabul, o reţea de „şcoli clandestine“ (unde aveau acces şi fetele), pe care o „inspecta“ de două-trei ori pe an, trecând fraudulos frontiera dintre Pakistan şi Afganistan, ascunsă sub un văl gros de „burqa“. Astăzi, 42% din elevii şcolarizaţi în provincia Bamyian sunt fete (cel mai mare procent din Afganistan).
Karzai conduce
După numărarea a 17% din voturi, preşedintele afgan în exerciţiu, Hamid Karzai, continuă să conducă, devansându-l pe principalul său contracandidat Abdullah Abdullah, conform unor rezultate parţiale ale scrutinului prezidenţial de săptămâna trecută.
Karzai a obţinut până în prezent 44,8% din voturile exprimate, în timp ce Abdullah a fost votat de 35,1% din electorat. Dacă niciunul dintre ei nu va lua peste 50% din voturi, va fi organizat un al doilea tur de scrutin.