„Big Ghiţă” joacă baschet cu copiii
0Sportivul îi va iniţia şi coordona gratis, timp de două săptămână, pe copii în cadrul unor cursuri de baschet. Fostul jucător în NBA, Gheorghe Mureşan organizează începând de azi o şcoală de vară pentru copii, după modelul Academiei Basketball Giant, pe care o deţine în SUA.
Ghiţă Mureşan a revenit la Cluj, unde organizează o tabără pentru copii, „Big G Summer Camp”, eveniment ajuns la cea de-a treia ediţie. Tabăra este structurată pe două categorii de vârstă.
Cursurile au debutat azi, de la ora 9.00, cu copiii cu vârste cuprinse între 8 şi 10 ani, care vor fi instruiţi de singurul jucător român de baschet care a evoluat în NBA, alături de câţiva profesori de sport şi se vor desfăşura până în 8 august. În săptămâna 10-15 august, protagoniştii taberei sportive de vară vor fi copiii cu vârste cuprinse între 11 şi 14 ani.
„Big Ghiţă” îi învaţă jocul în echipă
Ghiţă Mureşan a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că tabăra nu are ca scop găsirea de noi talente în baschet, ci un rol pur educativ şi de distracţie. „Important este să plece cu amintiri plăcute în urma cursurilor pe care le-au urmat, să rămână cu ceva din ceea ce înseamnă acest sport. Din experienţa mea legată de aceste cursuri de vară vă pot spune că zilnic văd la aceşti copii progrese psihice, se împrietenesc, învaţă să fie o echipă”, a declarat Ghiţă Mureşan.
Cursurile din cadrul „Big G Summer Camp” sunt gratuite, până în acest moment fiind înscrişi 120 de copii, din toate oraşele din Ardeal, indiferent că sunt sportivi de performanţă, amatori sau doar urmează să fie iniţiaţi în acest sport. „Important e ca să-şi dorească să facă acest sport din plăcere. Nu e bine să fie obligaţi să facă sport. Dacă nu vor sport, pot face muzică sau arte sau să se ţină de şcoală, care din punctul meu de vedere e cel mai important lucru”, a precizat sportivul.
Copiii nu trebuie obligaţi să facă sport
Copiii care doresc să înveţe câteva din trucurile acestui sport se pot înscrie, în parcarea exterioară de la Iulius Mall, locul unde se desfăşoră tabăra sportivă de vară. De reţinut este faptul că locurile sunt, însă, limitate, numărul maxim de copii pe care „Big Ghiţă” şi ceilalţi profesori de baschet îi pot instrui fiind de aproximativ 180.
Programul de desfăşurare este de luni până vineri, între orele 9.00 şi 12.00 şi 14.00 şi 17.00. La finalul cursurilor, micii sportivi vor fi evaluaţi, cei mai talentaţi vor fi îndrumaţi spre o carieră sportivă.