Băsescu: Românii vor trece peste dificultăţi dacă sunt uniţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu a făcut apel, luni seară, la recepţia oferită pentru Ziua Naţională a României, la valorile care au adus unitate, respectiv determinare, spirit de sacrificiu, încredere, elemente esenţiale, în opinia şefului statului, pentru reformarea statului.

"Se împlinesc 20 de ani de când 1 decembrie a devenit Ziua Naţională a României, dar momentul aniversării Marii Uniri este încă din 1918 o sărbătoare de suflet a românilor. Istoria noastră are multe date semnificative, dintre ele 1 decembrie ne ajută cel mai bine să ne înţelegem istoria şi să ne afirmăm identitatea. Regăsirea tuturor românilor într-un singur stat a fost un proiect care a cerut sacrificii care astăzi ne este dificil să ni le imaginăm. România poate deveni mai puternică şi mai prosperă făcând apel la valorile care ne-au adus unitate: determinarea, spirit de sacrificiu, încredere în noi înşine", a declarat Traian Băsescu, citat de Mediafax.

El a apreciat că măsurile luate de România pentru a echilibra cheltuielile bugetare în contextul crizei au fost unele extrem de dificile, chiar foarte dure, dar ele au permis ţinerea sub control a efectelor crizei.

"Întârzierea ne-ar fi costat infinit mai mult şi putem să înţelegem costurile întârzierii sau a ezitărilor privind la ceea ce se întâmplă în ţări europene. Majoritatea ţărilor membre ale UE trec printr-o înnoire a sistemelor lor economice şi sociale. Şi în România procesul de modernizare trebuie să continue, pentru a deveni mai competitivi, pentru ca prosperitatea să fie reală şi durabilă. Reformele pe care am început să le facem, modernizarea instituţiilor statului, pot fi realizate cu succes dacă românii înţeleg necesitatea lor. Le mulţumesc tuturor românilor care se alătură acestui efort", a arătat preşedintele Băsescu.

El a spus că toţi românii trebuie să se gândească la faptul că "tot ceea ce ne uneşte este mai important decât ceea ce ne desparte" şi că românii vor trece peste dificultăţi dacă sunt uniţi. "La 20 de ani aniversaţi în libertate trebuie să înţelegem că avem azi datoria de a ne aminti cu toţii că libertatea presupune responsabilitatea fiecăruia pentru propria lui soartă şi responsabilitatea prezentului faţă de viitor. Am convingerea că, dacă avem voinţa de a acţiona în spiritul responsabilităţii pentru viitorul României, putem privi la anii ce vin cu deplină încredere. La mulţi ani români, la mulţi ani România!", a conchis şeful statului.

La evenimentul de luni seară de la Cotroceni au participat reprezentanţi ai Guvernului, în frunte cu premierul Emil Boc, diplomaţi acreditaţi la Bucureşti, militari în rezervă, reprezentanţi ai cultelor recunoscute în România, personalităţi din lumea universitară, culturală şi jurnalişti

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite