"Eu nu am carieră, eu am destin"

Prinţul Radu este convins că într-o zi coroanei i se va putea adăuga putere politică, însă într-un mod diferit de ceea ce a fost până în 1947. Până atunci, Casa Regală a lansat o

Prinţul Radu este convins că într-o zi coroanei i se va putea adăuga putere politică, însă într-un mod diferit de ceea ce a fost până în 1947. Până atunci, Casa Regală a lansat o strategie de dezvoltare a României pe următorii 30 de ani

Discuţia cu prinţul Radu de Hohenzollern a avut loc imediat după publicarea documentului "România, o viziune pe 30 de ani", o strategie de dezvoltare a României, elaborată de Casa Regală. Strategia nu este un program politic, afirmă autorii, ci un document care susţine dezvoltarea durabilă a României, asociind personalităţi din domeniul economic, politic, cultural, diplomatic, militar, din educaţie şi mass-media. În viziunea Casei Regale, în următorii 10 ani după integrare, România poate să devină o a doua Spanie ca performanţă în utilizarea fondurilor europene. Principesa Margareta şi principele Radu au fost mandataţi de Regele Mihai să ducă la îndeplinire acest program.

- De ce a simţit nevoia Casa Regală să lanseze acum o strategie pentru dezvoltarea României?
- Pentru că a venit 1 ianuarie 2007, o zi cu mai multe însemnătăţi. Una ar fi că România se întoarce pe drumul lui Carol I, primul om de stat european din istoria noastră bimilenară. În al doilea rând, acest om este cel care a făcut România ca stat suveran şi independent. Construcţia lui Carol I seamănă foarte bine cu o construcţie de tip european, pentru că el a modernizat armata, a profesionalizat politica, a instituţionalizat academia, educaţia, a dezvoltat administraţia publică pe baze moderne până la celelalte lucruri, cum ar fi calea ferată sau Oficiul de stat pentru invenţii şi mărci, care a fost al treilea din lume după Germania şi Marea Britanie. Data de 1 ianuarie 2007 este o întoarcere la România lui Carol I. La acea Românie unde toate se făceau cu pionierat, cu avangardă.

- Vorbim despre o viziune pe trei decenii. Nu este o perioadă cam lungă?
- Este vorba despre o generaţie, să spunem, biologică. Noi am socotit că suntem la vârsta la care putem să ne ambiţionăm să vorbim despre o proiecţie pe trei decenii, pentru că, dacă nu se întâmplă o boală incurabilă sau un accident, putem să trăim biologic încă 30 de ani. Eu am 46 de ani, deci e posibil să trăiesc 76. De altfel, e şi o cifră care, să spunem, întregeşte un fel de epocă, un fel de început de cale.

- Dumneavoastră cum percepeţi noul drum european pe care s-a angajat România?
- Pentru noi, intrarea în UE nu e numai o victorie instituţională, este şi o victorie a unor principii, pentru că, dacă Europa şi lumea transatlantică ar fi fericite doar cu democraţia şi libertatea, noi nu am avea ce căuta. Nu ar fi nevoie de noi. Numai că lumea aceasta are nevoie şi de alte lucruri.

- Consideraţi, aşadar, că mai este nevoie de aportul Casei Regale, o instituţie în afara sistemului oficial de putere în România. De ce?
- Cred că democraţia transatlantică are multe carenţe care trebuie neapărat să fie puse la punct pentru ca procesul de adâncire al democraţiei să continue. De exemplu, nu este adevărat faptul că, în lumea noastră, lider înseamnă doar liderul politic. Este o restrângere a acestei semnificaţii, iar sărăcirea ei provoacă crize. Societatea are nevoie de mai multe feluri de lideri. Or, ziarele lumii democrate, cele de la Bucureşti, tot aşa cum şi cele de la New York, Roma, Londra sau Paris, conţin în continuare 80 la sută politică şi 20 la sută fotbal. Iar populaţia aşteaptă prea mult de la aceste modele, mai mult decât pot ele da. Un lider este însă şi academicianul, şi preotul, şi vagabondul, şi poetul, şi artistul, şi inginerul, şi medicul, şi contestatarul civic, şi ziaristul. Dar acest lider este inexistent! Uitaţi-vă la un exemplu binefăcător cum a fost Papa Ioan Paul al II-lea. Sau la Václav Havel. Aceşti oameni veneau din lumea Estului, adică lumea care primeşte lecţii.

Cum se face că lumea Vestului care are instituţii stabile şi puternice nu a putut să-i nască? În al doilea rând, niciunul nu a fost posesorul unei puteri politice în adevăratul înţeles al cuvântului. Ei au avut o cu totul altă cale de lider. Şi de ce "New York Times", care este cel mai influent ziar al lumii, a venit să ceară un interviu regelui Mihai şi nu s-a dus la preşedinte sau la premier? În fond, Regele Mihai nu are putere politică de 60 de ani, nici putere economică, fiindcă i s-a luat totul. În mod normal, nu la el trebuiau să vină. Însă el este un altfel de lider, care nu este de natură politică.

Aţi remarcat ce influenţă are continuitatea?

- Vi se pare realizabilă această strategie, în climatul politic şi social actual?
- Foarte realizabilă. Nu am nicio îndoială.

- Iată, am intrat foarte tensionaţi în Uniunea Europeană.
- Nu e nimeni detensionat. Doar că România are un pic de plus de culoare datorită acestei combinaţii neobişnuite de latinitate cu orientalismul, atâta tot.

- Şi totuşi, aveţi foarte puţine pârghii instituţionale.
- Da. Dar întâi şi întâi, proiectele scrise aici sunt proiecte colective, nu autonome. În măsura în care instituţii ale statului sau organizaţii neguvernamentale, companii vor dori să împărtăşească această viziune, ele sunt libere să o facă.

- Sunteţi încrezător că oamenii vor veni, vor face toate lucrurile scrise în document?
- Da, o vor face. Vă spun însă un lucru la care poate nu v-aţi gândit, dar sigur că îl veţi înţelege imediat. Aţi remarcat cât de multă influenţă are continuitatea?

- Nu s-ar părea, iertaţi-mă.
- Ba da! Atunci când persoana care a spus un lucru nu pleacă, nu uită peste cinci minute, e tot acolo peste un an, peste doi şi peste trei, patru, şapte. Cazul principesei Margareta. De 17 ani, de când fundaţia ei există, acest lucru face ca oamenii să se convingă. Şi nu prin excepţionalul rezultatelor ei, pentru că e o fundaţie relativ mică. Dar pentru că nu a plecat, că nu a pretins niciodată nimic şi că a dat picătură cu picătură. Toate acestea au adus aprecieri din partea opiniei publice.

- Şi totuşi, este nevoie de timp, de răbdare. Le aveţi?
- Un termen de 30 de ani este la fel ca aceşti şase ani. Noi ne-am întâlnit de foarte multe ori până acum.

De fiecare dată vorbim un pic mai mult în cunoştinţă de cauză decât ieri pentru faptul că suntem în al şaselea an în care în mod constant am făcut ceva. Şi pe urmă mai este un lucru.

Ce înţelegem în fapt prin îndeplinirea acestei viziuni? Primul şi cel mai important lucru este că ea există şi cea mai mare îndeplinire a ei ar fi ca românii să audă de ea, să o înţeleagă şi să creadă în ea. Asta ar fi suficient.

România poate beneficia de sprijinul valorilor regalităţii

- Admiteţi, pe de o parte, că nu aveţi pârghii instituţionale la dispoziţie, dar spuneţi, pe de altă parte, că strategia propusă de Casa Regală este perfect realizabilă. Cum se poate?
- Da, se poate. Numai poporul român poate decide cine vor fi partenerii noştri în 2008. Dar să ştiţi că lucrurile nu stau atât de complicat, pentru că, dacă în România fiecare om ar face ceea ce are de făcut, lucrurile ar sta cu mult mai simplu. Eu sunt unul dintre aceia. Atâta tot.

- Cum vedeţi Casa Regală la orizontul celor 30 de ani?
- În privinţa aceasta este imposibil să fac o previziune. Dar ştiu că extraordinara şansă în mileniul al III-lea pentru România este să poată să beneficieze de sprijinul valorilor regalităţii fără să se mai confrunte în fiecare zi stânga cu dreapta sau monarhia cu republica. Cu alte cuvinte, există în această instituţie, ceva care este bun pentru toată lumea, chiar şi pentru cei care nu sunt pentru acest sistem. Ce este această instituţie? Ea este coroană plus putere politică. Şi care anume e disputa astăzi? Puterea politică. Dar dacă lăsăm doar coroana şi o numim regalitate, ce este această valoare? Ce reprezintă ea pentru România? Reprezintă un garant al mândriei, al continuităţii, al identităţii, al tradiţiilor, al valorilor. Reprezintă spirit de răspundere, loialitate, generozitate, puterea exemplului personal, rolul de model. Şi m-am întrebat: aceste valori ce sunt? Ele sunt nişte valori de lider. Şi atunci, dacă ai ochii suficient de deschişi şi vezi exact ce anume e nevoie şi ceea faci, oamenii îţi dau încredere şi vine o zi în care îţi spune societatea ce are nevoie de la tine.

- Credeţi că la un moment dat ar putea veni o zi în care Coroanei să i se adauge şi o putere politică?
- Da. Dar ea va fi făcută într-o modalitate cu totul diferită de felul în care a fost în 1947. Pentru că în 1947 nu era o entitate supranaţională cum e UE, din care fac acum parte toate monarhiile.

- Casa Regală îşi doreşte acest rol?
- Casa Regală îşi doreşte să facă viziunea posibilă. Dar în niciun caz aceasta nu va însemna o carieră politică. Deşi am primit propuneri.

- Şi de ce nu le daţi curs?
- Vedeţi, diferenţa este că mie mi-a spus-o odată cineva - vă rog să-mi iertaţi vanitatea, că nu este normal să vorbesc despre mine aşa - că ar trebui să mă gândesc că eu nu am carieră, eu am destin. Or, acelaşi lucru este perfect valabil şi pentru mine, şi pentru principesă.

Cum comentează

Lideri şi purtători de cuvânt în societate. Trebuie ca modelul în societate să-l dea şi alte personalităţi decât cele politice. Dar cum să te aştepţi, de exemplu, de la o instituţie cum e Academia Română ca ea să fie dătătoare de ton în ştiinţă, artă sau chiar în sociologie, dacă bunurile furate nu-i sunt date înapoi, dacă academicienii sunt umiliţi în fiecare lună prin indemnizaţiile jenante care li se dau şi dacă mai au şi memoria a 40 de ani în care au fost intimidaţi politic, iar acum sunt umiliţi financiar? Aceşti cavaleri fără spadă, care sunt academicienii, ar trebui să fie pe prima pagină a tuturor publicaţiilor, pentru că ei sunt oamenii care se pricep la orice, nu noi.

Şansele oraşelor mici. Am început la 1 ianuarie 2007 un prim proiect care se numeşte "Oraşele României". Este vorba despre 160 de localităţi, mici şi mijlocii, în care nu am fost niciodată, deşi cinci ani am stat toată ziua prin ţară, şi care merită să fie vizitate şi ajutate direct. Dacă pot să le pun în contact cu instituţii omoloage din Europa regiunilor, cum ar fi primării, şcoli, companii, investitori, o voi face. Nu pot să o fac, desigur, pentru 160 de localităţi, dar măcar voi avea confortul sufletesc că am încercat să vorbesc comunităţii despre aceste valori pe care viziunea le cuprinde.

Românii din Spania. Realitatea este că milionul de oameni din Spania, oamenii pe care eu i-am întâlnit acolo, sunt demni şi frumoşi. Şi sunt revoltat împotriva societăţii româneşti care le aplică porecle fructifere. Eu am întâlnit oameni în Spania, în cinci oraşe importante, pe care toţi liderii politici locali importanţi îi lăudau, care vorbesc limba spaniolă impecabil după doi ani, care au profesii de la arhitect la muncitor la aeroport, care au spirit civic, care s-au organizat în 80 de asociaţii civice, care au drept să voteze şi care în curând vor avea dreptul să fie şi aleşi. Ei sunt o comunitate de toată frumuseţea.

Ce îl frământă

Mă îngrijorează jumătatea goală a paharului şi care după mine stă în următorul pericol: să nu se ajungă să se combine imoralitatea Vestului cu iresponsabilitatea Estului. Pentru că atunci o să fie un moment de cumpănă europeană. Sper ca jumătatea plină a paharului, adică instituţiile puternice ale Vestului şi energiile creatoare nedescătuşate ale Estului să învingă. Este o mare şansă că am intrat într-o lume în care instituţiile sunt puternice, întrun club al unor ţări predictibile. Sper să nu inaugurăm noi modelul nemaiauzit până azi, de ţară UE impredictibilă.

Mă tem să nu se combine imoralitatea Vestului cu iresponsabilitatea Estului