"Vreau să trăiesc pe picioarele mele!"

Este dorinţa tuturor tinerilor din centrele de plasament care împlinesc 18 ani şi sunt aruncaţi în stradă de statul român, care nu le mai oferă nicio protecţie

Dorin a împlinit ieri 19 ani. O zi cu totul specială pentru el, iar cadoul cel mai mare pe care şi-l doreşte este să-şi găsească un loc de muncă. Firesc ar fi să nu fie o problemă găsirea unei slujbe. Din păcate, pentru Dorin şi alţi vreo 45 de tineri care au depăşit vârsta de 18 ani, din centrele de plasament din Braşov, lucrurile nu sunt chiar atât de simple. Dorin provine de la centrul din Victoria (situat la 100 km de Braşov). Are o calificare bună, din fericire pentru el, într-o meserie cu mare căutare: tâmplar, dulgher, parchetar. După primul interviu de la Bursa locurilor de muncă organizată special pentru tineri ca el de AJOFM - eveniment în premieră pentru România - îmi şopteşte, fără să-şi ascundă bucuria: "Am dat lovitura: luni m-au chemat să mă duc la firmă la ei". Ana Maria are 20 de ani şi a venit de la Centrul "Şansa" din Codlea, la Bursa locurilor de muncă organizată special pentru tinerii aflaţi în această situaţie ingrată. Din păcate, meseria de plăpumar, saltelar sau tapiţer nu se caută (oare se fac cursuri de calificare în unele meserii doar pentru ca unii profesori să-şi ia banii?). Optimismul ei mă cucereşte: "Fac orice, numai să ştiu că am banii mei şi pot trăi o viaţă normală", îmi spune cu o anumită înverşunare în voce.
Mă preumblu pe la mesele angajatorilor: au pus la bătaie vreo 260 de slujbe. Unele chiar pretenţioase pentru scopul evenimentului. Unii sunt cinstiţi şi le spun din capul locului: "Pot să câştige la noi de la 4 la 8 milioane de lei, în funcţie de calitate, dar mai ales de cantitate". Din păcate, firmele nu au capacitatea să rezolve problema cea mai mare a acestor tineri care dau piept într-un mod sălbatic cu viaţa. Nu le oferă locuinţă. Tinerii au ajuns la limita de vârstă în care statul îi aruncă în stradă, după ce a cheltuit o grămadă de bani pentru a-i şcolariza şi a-i aduce la maturitate. Nu au o casă, iar banii pe care îi vor primi de la primul lor loc de muncă este greu de crezut că le vor permite să supravieţuiască, să-şi închirieze o garsonieră fie ea şi confort V.
Autorităţile locale, în lipsa unui cadru legal, încearcă să cârpească situţia. Pe la căminele de licee încearcă să primească câteva camere unde să-i cazeze pe aceşti tineri până reuşesc să se stabilizeze financiar şi să-şi facă un rost în viaţă. Mai au un sprijin: Asociaţia "Un pas spre viitor", al cărei preşedinte, Florin Cătănescu, provine tot de la o casă de copii. Sfaturile şi reuşita lui în viaţă sunt un imbold pentru cei care speră să nu se înfunde în mocirla societăţii, uitaţi de cei care ar trebui să le asigure măcar un cadru legal pentru a nu fi marginalizaţi.