Termenul pentru acordarea subventiei de stat la achizitionarea unui calculator - prelungit
0Guvernul a prelungit ieri pana la 7 decembrie 2004, termenul pana la care elevii si studentii proveniti din familii cu venituri reduse vor putea achizitiona calculatoare in regim preferential.
Guvernul a prelungit ieri pana la 7 decembrie 2004, termenul pana la care elevii si studentii proveniti din familii cu venituri reduse vor putea achizitiona calculatoare in regim preferential. Potrivit actelor normative adoptate de Executiv, elevii si studentii din invatamantul de stat sau particular acreditat, care au venituri brute sub 1,5 milioane de lei pe membru de familie, vor putea achizitiona calculatoare, primind pentru aceasta din partea statului un ajutor financiar. Termenul expira la 15 noiembrie 2004, iar prelungirea sa a fost determinata de intarzierile inregistrate in achizitionarea calculatoarelor de catre beneficiari. Astfel, potrivit actelor normative aprobate ieri de catre Executiv, elevii si studentii pot depune copiile dupa facturi si procesele-verbale de predare-primire pana la 8 decembrie 2004. Totodata, agentii economici pot depune, tot pana la aceeasi data, bonurile valorice, copiile dupa facturi si procesele-verbale de predare-primire spre decontare la Comisia judeteana, respectiv la Comisia din institutiile de invatamant superior. 8 decembrie este si data pana la care se va face inregistrarea agentilor economici care participa la acest program. Actul normativ mai stabileste ca dupa aceasta data se poate face afisarea si actualizarea listei de agenti economici inregistrati, impreuna cu numarul de cereri primite, iar decontarea catre agentii economici se poate face pana la data de 20 decembrie 2004.