Saturn se învârte mai repede decât estimaseră astronomii

Măsurătorile făcute de sonda Cassini schimbă total teoriile savanţilor despre apariţia marilor planete gazoase, noile descoperiri sugerând că acestea s-au format în numai câteva mii de ani

Măsurătorile făcute de sonda Cassini schimbă total teoriile savanţilor despre apariţia marilor planete gazoase, noile descoperiri sugerând că acestea s-au format în numai câteva mii de ani şi nu în mai multe milioane, cum se credea

Încă de la primele imagini trimise spre Pământ de Voyager 1, astronomii au ştiut că forţa centrifugă ce apare ca urmare a rotaţiei planetei Saturn este atât de puternică încât imprimă planetei o formă ovoidă, turtită la poli, şi de aceea planeta împrăştie în jurul Ecuatorului un imens cerc de gaze, pe care noi îl numim "inelele lui Saturn".

Acum, pe baza măsurătorilor trimise de sonda Cassini, doi astronomi au reuşit să determine că o rotaţie completă a acestei planete durează numai 10 ore şi 32 de minute, cu 7 minute mai puţin decât măsurătoarea din 1980, realizată pe baza fluctuaţiilor undelor radio măsurate de Voyager, şi cu 15 minute mai puţin decât primele măsurători făcute de Cassini, în 2006.

Cei doi astronomi care îndrăznesc să contrazică atât de categoric măsurători făcute în urmă cu doar un an sunt John D. Anderson, de la Global Aerospace din Altadena, California, şi Gerald Schubert, de la Universitatea California, din Los Angeles.

Ambii sunt americani, ambii colaborează cu NASA. Ca să fie siguri, ei au luat în considerare toate măsurătorile anterioare efectuate în legătură cu planeta Saturn, trimise atât de navetele Voyager 1 şi 2, cât şi de sonda Pioneer 11, inclusiv cele privind viteza vânturilor şi modul în care fenomenele meteo locale influenţează concret forma planetei şi a inelelor sale.

De fapt, după cum au declarat cei doi revistei "New Scientist", ei s-au bazat exact pe distorsiunile planetei pentru a calcula o viteză de rotaţie care să corespundă tuturor determinărilor anterioare. Bazându-se pe măsurătorile gravitaţionale făcute de Cassini, cei doi americani au estimat cum se distribuie masa planetei şi cât de maleabilă este ea.

Un alt savant, Morris Podolak, de la Universitatea din Tel Aviv, Israel, spune că, dacă această viteză de rotaţie este chiar atât de mare cât spun americanii, atunci miezul planetei ar putea fi mai mic decât cel presupus până acum.

Nu ştim cât de mic este centrul solid

Din observaţiile şi măsurătorile făcute până acum, savanţii nu pot spune sigur dacă Saturn are un miez "tare" sau nu, sau cât de mare este acesta. E puţin probabil ca toată planeta să fie formată exclusiv din gaze, chiar dacă acestea se comprimă sau se dilată impresionant de mult. Raza planetei Saturn variază între 60.268 şi 54.364, în funcţie de temperatură.

Gazele atmosferei saturniene se distribuie mai aproape sau mai departe de axa de rotaţie, proporţional cu fluctuaţiile gravitaţionale. Până acum se credea că centrul dens al acestei planete este cam cât 10 până la cel mult 20 de planete Pământ, dar noile măsurători lasă puţin în ceaţă aceste estimări. Deşi aparent nu e foarte important, astronomii spun că o întreagă teorie care explică modul în care se formează planetele în Univers poate fi răsturnată de acest "cui al lui Pepelea".

Până acum se considera că marile planete gazoase se formează în jurul unui miez tare, prin adăugarea de gaze, care sunt culese din jur, într-un interval de câteva milioane de ani. Dacă Saturn nu are miez "tare" sau are unul foarte mic, atunci o altă teorie pare mult mai probabilă, şi anume teoria "discului instabil". Aceasta spune că planetele se formează rapid, într-un interval de cel mult câteva mii de ani, prin concentrarea unui nor de gaze care se prăbuşeşte în el însuşi.

Mişcarea de roaţie îi dă iniţial o formă de disc, iar ulterior discul se transformă într-o sferă, din ce în ce mai densă, sub presiunea gravitaţiei. În cadrul acestei teorii, miezul solid apare mai târziu şi nu poate fi prea mare.

Structură gazoasă, dar complet îngheţată

Saturn este singura planetă din Sistemul Solar care are densitatea mai mică decât apa, având în medie 0.69 g/cm³, faţă de 1 g/cm³, cât măsoară apa. Cu toate acestea, fiind mult mai mare decât Pământul, Saturn cântăreşte cam cât 95 de planete ca a noastră.

Miezul acestei planete ar putea avea peste 11.700°C, ceea ce înseamnă că Saturn radiază de 2,5 ori mai multă energie decât primeşte de la Soare. Mecanismul de producere a acestor temperaturi extreme, numit mecanism Kelvin-Helmholtz, este de fapt o compresie lentă gravitaţională.

Unii savanţi spun că şi căderea ploilor de heliu ar putea încinge planeta, din cauza frecării dintre picăturile de heliu şi atmosfera de hidrogen. Atmosfera planetei Saturn are diferite compoziţii, în funcţie de distanţa faţă de suprafaţa aparentă a miezului tare.

Astfel, până la o înălţime de 10 kilometri, inelele sunt din ace de apă îngheţată, având o temperatură medie de - 23°C. Apoi urmează un strat de pulbere de gheaţă de hidrosulfit de amoniu, aflat la temperatura de - 93°C şi gros de 50 de kilometri. Următorul strat măsoară 80 de km, are temperatura de -153°C şi este alcătuit din amoniac îngheţat. Restul atmosferei este formată din hidrogen şi, în mică măsură, din heliu.

De ce sonda Cassini - Huygens?

Distanţa medie dintre Saturn şi Soare este de 1.400 milioane de kilometri, ceea ce face ca planeta să aibă nevoie de 29,5 ani pământeni pentru a completa o rotaţie completă în jurul Soarelui. Planul orbitei pe care Saturn îşi execută mişcarea de revoluţie este înclinat cu 2.48° faţă de cel al orbitei Pământului.

Sonda trimisă de oameni până la Saturn a primit numele unor astronomi care i-au studiat mişcarea cosmică. Istoria spune că primul pământean care a observat inelele lui Saturn a fost Galileo Galilei, în anul 1610. Pentru că telescopul său era încă primitiv, savantul italian nu a interpretat corect ceea ce a văzut. Astfel, într-o scrisoare adresată Ducelui de Toscana, Galilei nota : "Planeta Saturn nu este singură.

Ea este compusă din trei bucăţi, care aproape se ating una pe alta, având planeta mare la mijloc". Se pare că, în anul 1612, planul inelelor lui Saturn era orientat direct spre Terra şi de aceea inelele nu se mai vedeau aproape deloc. Atunci, stupefiat, Galilei se minuna : "Ce-o fi făcut Saturn? Oare şi-a înghiţit din nou copiii?" Dar în 1613, "lateralele" au apărut din nou, încurcându-l pe savant.

Cel care a intuit că este vorba de un inel a fost Christian Huygens, în anul 1655, dar ce-i drept el a beneficiat de un telescop mult mai bun decât Galileo Galilei. Apoi, în anul 1675, Giovanni Domenico Cassini a determinat că inelul este, de fapt, un ansamblu de inele, cu spaţii între ele.

Ce ştim noi despre Saturn

Saturn, a şasea planetă de la Soare şi a doua ca mărime, după Jupiter, a fost botezat după zeul roman Saturn, care este de fapt titanul Cronos, din mitologia greacă. Alături de Jupiter, Uranus şi Neptun, Saturn este una dintre planetele gigantice de gaz, numite planete Jovian.

Este format în primul rând din hidrogen (93,2%) şi heliu (6,7%), dar are şi alte elemente <> , mai ales în miez, unde se presupune că există şi alte gaze îngheţate, plus rocă, dar nu se ştie în ce proporţie. Atmosfera de pe Saturn este foarte agitată, vânturile având în mod uzual viteze de 1.800 de kilometri pe oră, mult peste oricare altă planetă cunoscută de noi.

Inelele de gaz, care îi dau aspectul atât de deosebit, sunt formate mai ales din gaze sub formă de ace de gheaţă, dar şi din particule de praf şi chiar unele roci de dimensiuni mici. După câte ştim noi, planeta are 60 de sateliţi naturali, iar Titan, cel mai mare dintre ei, are un diametru mai mare decât planeta Mercur şi este singurul satelit cunoscut care are o atmosferă proprie.

Saturn, în Astrologie

Saturn este planeta asociată zodiei Capricornului, iar din punct de vedere astrologic este planeta restricţiilor şi a limitărilor. Acolo unde Jupiter dezvoltă, Saturn întotdeauna restrânge. Totuşi, în ciuda faimei de planetă "a depresiilor" de care se bucură, despre Saturn mai corect ar fi să spunem că ne reaminteşte responsabilităţile pe care le avem şi limitele între care ne desfăşurăm viaţa, obligându-ne să facem ordine, să structurăm mai bine, pe baze solide, tot ce întreprindem.

Din punct de vedere al interpretării astrale, Saturn e pentru oameni ca un tată pentru copiii săi, întrucât impune disciplină, reguli şi restricţii care ne ordonează viitorul.

Cum Saturn face o rotaţie completă în jurul Soarelui în 29,5 ani, cam o dată la şapte ani el se află într-o poziţie-cheie din punct de vedere astrologic. În plus, tranzitul planetei prin fiecare zodie aduce nativilor câte doi ani şi jumătate plini de încercări şi obstacole, care îi maturizează şi le structurează viaţa. Cei mai mulţi resimt aceste intervale, care se succed cam o dată la 30 de ani, drept lecţii dure de viaţă, în care acumulează înţelepciune prin încercări grele, frustrante şi obositoare.

Mulţi astrologi interpretează trecerea planetei Saturn printr-o încetinire a timpului, în sensul că evenimentele ce au loc în cei doi ani se derulează cu încetinitorul, oferindu-ne posibilitatea să analizăm temeinic şi să luăm cele mai potrivite decizii. În acest interval, cea mai bună atitudine este acumularea de energie şi refacerea forţelor pentru anii care vor veni.

Chiar dacă cei din jur par să fie indiferenţi faţă de problemele noastre şi în ciuda neînţelegerilor sau ghinioanelor care se ţin lanţ, trecerea planetei Saturn ne dă forţă interioară şi ne ajută să devenim mai înţelepţi. Cu ajutorul acestei planete învăţăm să fim mai responsabili şi să ne asumăm greşelile, făcând o curăţenie generală în proiectele de anvergură. De la 1 noiembrie 2006, Saturn se află în zodia Leului şi va trece în zodia Fecioarei abia în 2009.