Rezistenţa mielului
0Nu ştiu dacă, în urma articolului nostru de azi despre rezistenţa acerbă a mielului românesc la europenizare, cohorte de funcţionari vor merge în controale prin satele patriei. Ar fi însă
Nu ştiu dacă, în urma articolului nostru de azi despre rezistenţa acerbă a mielului românesc la europenizare, cohorte de funcţionari vor merge în controale prin satele patriei. Ar fi însă o imensă greşeală dacă ar face aşa ceva.
Sigur, legea e clară şi - după cum puteţi citi în ediţia noastră de azi - ţăranul nu este nicidecum un ignorant. Ştie care sunt prevederile, în schimb a găsit modalităţile pentru a le ocoli. Vrei miel cu certificat sanitar, aşa cum scrie la lege? Nicio problemă! Animalul este tăiat în curte, după obiceiul din moşi-strămoşi, iar proprietarul îţi face rost de o hârtie ştampilată al cărei preţ este, evident, inclus.
Pe ici, pe colo, satul românesc se integrează în Europa. Însă, în majoritatea cazurilor, mai curând rezistă europenizării, aşa cum a rezistat şi comunismului: păcălind sistemul. Că asta dă naştere unui soi de pervertire, vecină cu cea generată de traiul din furtul de la CAP, este deja o problemă a antropologilor. Problema politicienilor şi a funcţionarilor publici este alta: cum să aducă Europa de pe Bulevardul Magheru până în cele mai îndepărtate colţuri ale României.
Da, România se modernizează şi se europenizează. Da, sectorul privat o ia de multe ori înaintea sectorului public şi tot mai mulţi români învaţă cum să trăiască bine înainte ca liderii politici să facă ceva în această direcţie. Da, numai că România merge spre Europa în stilul ei şi cu viteza pe care şi-o poate permite. Oraşele mari o fac în ritm grăbit, arzând etape şi alimentându-şi motoarele din uriaşele lor inegalităţi, din competiţia nemiloasă. Oraşele mici merg într-o viteză inferioară - unele parcă mai temeinic decât cele mari, altele, pur şi simplu, înnebunitor de încet -, dar măcar se află pe direcţie.
Satul însă, cu câteva excepţii, pare mai curând închis în sine. Descinderile în forţă ale funcţionarilor de la centru, cu Europa-n gură, sunt ultimul lucru de care oamenii satului au nevoie acum. România europeană - atât cât este ea - ar face mai bine dacă ar exporta în mediul rural poveşti de succes, nu amenzi. Infrastructură, microcredite în şcoli, dispensare şi centre culturale, nu sancţiuni.
Atunci satul va înţelege că ideea europeană este una în favoarea oamenilor, şi nu împotriva lor. Şi abia atunci oamenii vor afla de ce este bine ca ciobanii să aibă unde să se spele pe mâini la stână şi de ce mieii trebuie sacrificaţi în condiţii de siguranţă sanitară. Dacă tăbărâm pe oameni cu amenzi înainte de a le deschide ochii în mod inteligent, nu facem decât să ne furăm căciula. De miel, bineînţeles.