VIDEO Radar pentru maşinile parcate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea Poliţiei Locale Piteşti a cheltuit zeci de mii de euro pe echipamente de care nu are nevoie: maşini pentru reţineri, radare performante şi o cameră video. Potrivit legii, poliţiştii locali, foşti gardieni publici, nu au voie să facă reţineri. Niciuna dintre achiziţiile costisitoare nu poate fi justificată.

O dată ce deschizi pagina de internet a Poliţiei Locale din Piteşti porneşte un clip de prezentare care aduce puţin cu filmele de acţiune. Mai mulţi băieţi mascaţi ies triumfători, în pas alergător, dintr-un bloc dărăpănat.  Nu e o clădire inamică, ci sediul Poliţiei Comunitare, rămas de ani buni fără bani de renovare. Pe ritmul unei muzici rock, aceiaşi mascaţi se avântă spre o maşină Logan pe care scrie Poliţia Comunitară. Deschid portbagajul şi, paf!, scot din spate un „terorist", ţinut mai mult pe burtă şi încătuşat. Clipul este, practic, un autodenunţ instituţional: „aşa încălcăm noi legea". Poliţiştii locali, foşti gardieni publici, nu au voie, prin lege, să facă reţineri şi, la fel, nu au multe alte atribuţii cu care conducerea justifică achiziţii stupide.

Un radar pentru viteza maşinilor parcate

Sesiunea de cumpărături inutile, de zeci de mii de euro, a început în urmă cu trei ani, când conducătorii instituţiei, denumite  pe atunci Poliţia Comunitară Piteşti, s-au gândit că au o nevoie urgentă de un sistem radar cu care să poată măsura viteza autovehiculelor aflate în trafic. Angajaţii instituţiei nu au voie, conform legii, să folosească asemenea dispozitive, ci doar cei de la Poliţia Rutieră. Chiar şi aşa, s-a cumpărat în urma unei licitaţii un „aparat radar complex" pentru măsurarea vitezei autovehiculelor aflate în trafic. S-au cheltuit atunci aiurea 77.000 de lei (18.000 de euro), cât salariile a 120 de angajaţi.

Sediul de drept al Poliţiei Locale din Piteşti arată ca după bombardament



Luaţi la întrebări de propriii subalterni  cu privire la cheltuiala inutilă, şefii au început să dea răspunsuri demne de bancurile cu poliţişti: radarul e folositor pentru vehiculele parcate.  „Aparatul radar complex, cu facilităţi specificate în documentaţie, este folosit pentru măsurarea vitezei legale, pentru măsurători în trafic, cât şi pentru înregistrarea video a autoturismelor oprite, staţionate sau parcate neregulamentar", oferă o explicaţie directorul Poliţiei Locale Piteşti, Gheorghe Dumitrescu. Potrivit reprezentanţilor de la Direcţia Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), „Poliţia Locală nu are atribuţii pe linia constatării contravenţiilor legate de nerespectarea regimului legal de viteză. Un proces-verbal încheiat de către un agent constatator care nu are calitatea de poliţist rutier, ca urmare a nerespectării regimului legal de viteză, este nul de drept". Dumitrescu, care şi-a dat demisia în urmă cu o săptămână, are o justificare pentru radarul din bătătura lui. De vină ar fi fost nişte „discuţii intense".

„În momentul achiziţionării aparatului erau discuţii intense privind includerea agenţilor de Poliţie Rutieră naţională  la Poliţia Comunitară Piteşti. Şi în prezent se poartă discuţii intense", spune Dumitrescu într-un răspuns scris, dat către vicepreşedintele Sindicatului Poliţiştilor Locali din Piteşti,  Damian Vasilescu. Actualul şef al Poliţiei Locale, Mihai Ciprian, recunoaşte că radarul „stă mai mult prin garaj".

Autospeciala ilegală

După radar, o altă  ciudăţenie nefolositoare a ocupat garajul Poliţiei Locale: „autovehiculul de transportat reţinuţi". Nici de data asta, legea nu era de partea „supradotaţilor" de la Piteşti: Poliţia Comunitară nu are competenţe să reţină persoane.  Şi astfel, acum trei ani, s-au alocat aiurea 30 de mii de euro, din bani publici,  pentru a achiziţiona, fără  licitaţie, o maşină strict destinată „reţinuţilor", după cum sună anunţul de pe un site de achiziţii publice.

Conform documentului, s-au alocat pentru „achiziţia de autoturisme berline şi autoturism special pentru reţinuţi" 126.000 de lei (...). Conform angajaţilor însă, a fost vorba doar de un singur autovehicul cumpărat. „Ei spun că au mai fost trei cumpărate cu 126.000 de lei (30.000 de euro), dar, de fapt, e doar o singură maşină aici, celelalte două nu au fost niciodată aduse la noi", spune  un angajat al Poliţiei Locale care a dorit să-şi păstreze anonimatul pentru a nu-şi crea probleme la locul de muncă.

"Aparatul radar complex este folosit pentru înregistrarea video a autoturismelor oprite, staţionate sau parcate neregulamentar."
Gheorghe Dumitrescu
directorul Poliţiei Locale Piteşti

Camera video inutilă

Două scânduri aşezate de-a curmezişul au transformat un autovehicul cu o caroserie fără geamuri laterale, destinată iniţial trasportului marfă, într-o maşină în care ar trebui să încapă persoane. „Acea maşină este inadecvată pentru transportul de persoane. E o mascaradă. Pe acele bănci nu încape un om. Stă cum stătea omul de Neanderthal, pe vine", spune un angajat care lucrează exact la departamentul unde a fost repartizat autovehicului.

Sediul de drept al Poliţiei Locale din Piteşti arată ca după bombardament

Poliţia Locală îşi desfăşoară activitatea în sediul Serviciului pentru Exploatarea Patrimoniului Piteşti



Gheorghe Dumitrescu, fostul şef al Poliţiei, cel care a aprobat cumpărarea cu pricina, spune acum că de fapt „reţinuţii" menţionaţi în anunţul de participare a acelei achiziţii sunt, de fapt,  „aurolacii". „Ni se dăduseră competenţe de ridicare şi de aducere a aurolacilor,  copiilor străzii. Nu poţi urca un cerşetor murdar, cu paraziţi, pe banchetă. Maşina costă cât o Dacia Logan, pentru că asta este: un Logan adaptat".

Poliţia Locală îşi desfăşoară activitatea în sediul Serviciului pentru Exploatarea Patrimoniului Piteşti

Firma aleasă să monteze scândurile pe care să stea „reţinuţii" cu genunchii la gură este un SRL obişnuit să vândă Loganuri la preţ de limuzine de lux: Romturingia SRL. Firma, specializată în carosări auto,  a ieşit din anonimat anul trecut, când a reuşit să pună mâna pe un contract de 37 de milioane de lei (900.000 de euro ) tot cu o Poliţie Locală, dar din Capitală. Aici  a vândut Loganuri la un preţ-record de 20.000 de euro bucata. O sumă dublă faţă de cea pe care ar fi plătit-o dacă ar fi  cumpărat direct de la producător.

Pentru că asemenea achiziţii meritau imortalizate şi pe o cameră de filmat, poliţiştii comunitari din Pitesti au plecat din nou la cumpărături şi s-au întors cu o cameră video ultimul răcnet. Problema e că nu are cine să o folosească, fiind un aparat destinat profesioniştilor în imagini, şi nu amatorilor.

„Nu ştie nimeni să folosească acea cameră şi, de ani de zile, e ţinută într-o cutie la dispecerat, să se aşeze praful pe ea, să se prăfuiască 20.000 de lei (4.900 de euro), cât a costat", spune vicepreşedintele Sindicatului Poliţiştilor Locali din Piteşti,  Damian Vasilescu. Mai exact, pe acea cameră s-au tocat fix 16.000 de lei, adică aproape 4.000 de euro.  În replică, Dumitrescu spune că preţul aparatului nu a sărit de 5.000 de lei. Achiziţiile de la Poliţia Locală au ajuns şi la urechile primarului din localitate, Tudor Pendiuc, care a sesizat poliţia. Poliţia naţională, care investighează fraudele.  Material realizat cu sprijinul „Adevărul  de  Seară" Piteşti

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite