Paşte bucureştean pe axa 1930 - 2007

În lipsa hipermaketurilor, a babysitterelor şi a firmelor de catering, locuitorii Capitalei de altădată se pregăteau de Înviere în mai multă tihnă şi smerenie Bucureştiul anilor "30

În lipsa hipermaketurilor, a babysitterelor şi a firmelor de catering, locuitorii Capitalei de altădată se pregăteau de Înviere în mai multă tihnă şi smerenie

Bucureştiul anilor "30 era animat de pregătirile pentru Sfintele Sărbători de Paşti. Istoricii şi locuitorii Capitalei care au copilărit în perioada interbelică în mahalalele sau în centrul oraşului de pe Dâmboviţa spun că oamenii aveau alt ritm, spiritualitatea şi bucatele fiind principala lor preocupare.

Chiar dacă nu aveau de transmis mailuri sau de cautat babysitter pentru copil, locuitorii Bucureştilor de altădată, în special femeile, îşi organizau mai bine timpul de dinaintea Învierii. "De cumpărături se ocupau din vreme mai toţi cei ai casei la mahala şi, desigur, menajerele din reşedinţele somptuoase. Nu exista sevrajul timpului comprimat al vremurilor de azi, ci exista o tihnă a cumpărăturilor, iar preţurile erau pentru toate pungile, aşa că lumea era mult mai relaxată", explică istoricul Adrian Majuru. El adaugă că "proverbialii negustori ambulanţi acopereau o gamă largă de produse, de la carnea de miel până la prăjiturile şi băuturile răcoritoare, astfel încât de multe ori cumpărăturile se făceau la poarta casei". Astăzi, în apropierea Sărbătorilor, prima ştire a jurnalelor de televiziune şi a ziarelor este legată de programul non-stop al hipermarketurilor, de traficul rutier şi de oferta agenţiilor de catering, care le pot aduce acasă bucate bucureştenilor mult prea ocupaţi de job.

Grădinile şi Valea Prahovei, destinaţii tradiţionale

Paştele era, şi în urmă cu aproximativ 70 de ani, un prilej de socializare care depăşea sfera familială. Specialiştii în antropologie spun că mulţi mahalagii alegeau să meargă în afara Bucureştiului, la pădure. "Pentru secolul XIX, existau mai multe variante, deoarece oraşul era înconjurat de multe grădini şi păduri, precum Grădina Bellu, în sud, Grădina Procopoaiei, a Cişmigiului, în centru, Grădina lui Heliad, în zona Moşilor, sau în zonele nesistematizate din nordul actual al oraşului, cu salba de lacuri înconjurată de păduri", precizează Majuru. Ieşirea la iarbă verde era un adevărat cult pentru a doua zi sau a treia zi de Paşte şi, de aceea, cei care aveau o altă înlesnire financiară mergeau cu trăsura sau, mai târziu, cu automobilul personal pe Valea Prahovei sau pe moşia familiei.

Petrecere - doar acasă, nu în cluburi

Dacă astăzi părinţii trebuie să cheltuiască mii de lei pe haine preţioase, musai de la mall, în trend, mămicile şi tăticii anilor "30 achiziţionau cumpătat, de dragul tradiţiei, îmbrăcăminte nouă pentru micuţii lor. "De regulă, hainele noi erau cel mai întâlnit cadou făcut celor dragi cu prilejul Paştelui", spune istoricul Adrian Majuru. După ce se achitau de înnoirea fiilor sau a fiicelor, bucureştenii se pregăteau pentru evenimentele organizate doar de familie sau grupuri de prieteni. Atât la mahala, cât şi la reşedinţele înaltei societăţi, erau prilejuri de reîntâlnire cu cei dragi sau cei apropiaţi familiilor care organizau petrecerea pascală.

Ştefan Iordache îşi aminteşte că, în copilărie, sărbătorile erau aşteptate cu zâmbete, cu veselia inocenţei acelei vârste. "Eram fericiţi, că eram copii şi ne bucuram de fiecare sărbătoare. Îmi amintesc că în clasa a II-a am prins religia în şcoală şi am văzut filme cu Irod proiectate pe peretele şcolii. Apoi s-a scos din programa şcolară religia. Mama se ocupa de toate cumpărăturile de Paşte şi de toate ale casei: ea făcea cozonacii, ea făcea ouăle. Noi ţineam de copaie când frământa aluatul pentru cozonaci", spune actorul.

Obicei pierdut: iertarea sau binecuvântarea familiei

Capitala noastră, recent aliniată, teoretic, în rândul capitalelor Uniunii Europene, a pierdut în ultimii zeci de ani câteva obiceiuri legate de tradiţia pascală. Majuru dă exemplu cum, în Săptămâna Patimilor, cei mici, copii şi nepoţi, căutau să-şi dobândească iertarea părinţilor şi a bunicilor sau binecuvântarea lor pentru ceea ce aveau de gând să înfăptuiască în anul cu pricina. Toţi cei ai casei sau prietenii, rudele căutau cuvinte de împăcare, de armonie, astfel încât Paştele să-i ajungă în bune relaţii pe fiecare.

Bărbaţii din familia Voicu se ocupau cu "belitul oii"

Omul politic Mădălin Voicu îşi aminteşte Paştele ca pe o sărbătoare dedicată familiei, obicei pe care îl respectă şi astăzi. "Veneau şi vin la noi fraţii, surorile, verii, toţi cei din familie. Copii fiind, noi am fost învăţaţi să nu facem diferenţe între oameni cu educaţie diferită sau din clase sociale diferite, aşa că uşa casei noastre era mereu deschisă. Cu excepţia duminicii, care era dedicată familiei, aveam toţi prietenii de pe stradă în casă şi făceam totul împreună", îşi aminteşte Mădălin Voicu, care şi-a petrecut copilăria într-un cartier de lângă Parcul Icoanei. Dar un Paşte anume din copilărie i-a rămas în memorie. "Aveam o casă la Predeal, cu livadă. Şi ne-am dus acolo să petrecem Paştele, eu şi sora mea aveam vreo 13-14 ani. Ne-am dus în Vinerea Mare, am pregătit totul pentru sâmbătă, era cald, frumos, iarbă şi brânduşe în livadă. A doua zi de dimineaţă, tata, când s-a trezit, s-a dus să tragă jaluzelele şi era afară o zăpadă de 30 de centimetri. Şi atunci a zis: <> ", îşi aminteşte zâmbind Voicu. Cât despre pregătirile de Paşte, erau făcute de bărbaţii familiei. Printre atribuţiile care le avea în copilărie şi care s-au pierdut la maturitate, el îşi aminteşte că avea ca sarcină, împreună cu tatăl său, maestrul Ion Voicu, "belitul porcului de Crăciun şi al oii de Paşte".

În Vinerea Mare (...) era afară o zăpadă de 30 de centimetri. Şi atunci tata a zis: <>
Mădălin Voicu

Îmi amintesc că în clasa a II-a am prins religia în şcoală şi am văzut filme cu Irod proiectate pe peretele şcolii
Ştefan Iordache