Parlamentul European nu-i casă de modă!

>> Eurocompetenţele au rămas în afara politicii. Ceva tot vom câştiga la europarlamentarele de duminica viitoare: vom scăpa de cohortele de euro-candidaţi care se perindă pe micile noastre

>> Eurocompetenţele au rămas în afara politicii.

Ceva tot vom câştiga la europarlamentarele de duminica viitoare: vom scăpa de cohortele de euro-candidaţi care se perindă pe micile noastre ecrane - de parcă nişte şefi de partid şi-au pus în gând să facă praf şi ideea europeană în România. Vorba aia: am "întinat" noi comunismul, "am făcut totul" să compromitem democraţia şi economia de piaţă, n-o să ne stea nouă în cale taman bătrâna Europă.

Bun! Vom putea fi contrazişi cu excepţii. Într‑adevăr, despre cei care au plecat în 2005 la Strasbourg şi Bruxelles în calitate de euroobservatori se poate spune că au dobândit exerciţiu şi şi-au creat o sumă de relaţii. Apoi, pe listele partidelor găsim şi oameni a căror competenţă chiar îi recomandă. Să zicem Adrian Severin, Theodor Stolojan, Daniel Dăianu, Renate Weber, Sebastian Bodu şi alţi câţiva.

Din păcate, alţi oameni politici a căror eurocompetenţă nu poate fi pusă la îndoială au rămas, din diferite motive, în afara listelor. Vasile Puşcaş, fostul negociator-şef, de exemplu. Sau ex-ministrul de externe Mihai-Răzvan Ungureanu. Ba chiar şi Adrian Cioroianu, fost europarlamentar şi vicelider al grupului liberal din PE, un bun debater care însă şi-a greşit vocaţia în fruntea MAE.

Problema este că dincolo de aceste exemple - totuşi puţine! - bate vântul rău de tot prin rezervele de cadre ale politicii româneşti. CV-uri subţirele, în schimb multe discursuri bombastice. Să fim serioşi, cu îndemnuri gen "Jos politicienii expiraţi!" ai şanse de a atrage ceva din simpatiile locale.

Dar nu vei impresiona pe nimeni în sofisticatele jocuri politice din aula Parlamentului European şi mai cu seamă în cele din comisii sau în discuţiile informale. Alegerea unor europarlamentari nu-i nici concurs de frumuseţe, nici angajare de secretară, nici competiţie de stil vestimentar.

Este o delegare de reprezentanţi la o masă a negocierilor pe cât de elegante în formă, pe atât de dure în conţinut. Acolo, greşelile sau lipsa de pregătire sunt taxate fără milă, iar cei care vor avea în cele din urmă de pierdut sunt chiar românii.

Vestea bună este că totuşi naţiunea nu duce lipsă de eurocompetenţe. Ele s-au format în departamentele Executivului în timpul lungilor ani de negocieri. Tinerii aceia necunoscuţi ajunseseră să ştie mai bine limba Europei decât chiar miniştrii de resort. Vestea proastă este că aceste competenţe se află acum mai mult în afara politicii. Au preferat instituţiile europene sau marile companii private.

Până la urmă, incapacitatea partidelor de a atrage aceste competenţe reprezintă cel mai clar semn al lipsei de reformă. O carenţă pe care nici votul uninominal nu va reuşi s-o repare decât, poate, într-o prea mică măsură