Ortacii din Valea Jiului: "Mineriada a fost fifty-fifty!"

Minerii dau vina pe vremuri atunci când îşi amintesc de evenimentele dramatice din 13-15 iunie 1990. Şi pe lideri. Şi pe mass-media, care le-a interpretat faptele. Puţini sunt cei care îşi

Minerii dau vina pe vremuri atunci când îşi amintesc de evenimentele dramatice din 13-15 iunie 1990. Şi pe lideri. Şi pe mass-media, care le-a interpretat faptele. Puţini sunt cei care îşi asumă vreo vină

O discuţie despre mineriada din 1990, cu ortacii din Valea Jiului, acum, la împlinirea a 17 ani de la evenimentele care au transformat Capitala României în haos, pare mai degrabă o încercare sortită eşecului. Cei mai mulţi dintre ei se tem să vorbească. Ca să nu-şi piardă locurile de muncă, spun ei. Puţini sunt cei care au acceptat să discute cu noi despre Mineriadă. Cei care cred că, pentru Mineriada din 1990, au fost de vină societatea, liderii politici, presa şi mai puţin ei.

Blocuri gri şi o viaţă marcată mai degrabă de sărăcie. Oameni care lucrează în minerit, dar şi foarte multe persoane care nu au un loc de muncă de ani de zile. O zonă cenuşie, cunoscută în toată ţara mai ales pentru evenimentele din iunie 1990 ce ne-au adus în atenţia presei din întreaga lume. Este vorba de Valea Jiului. Viaţa oamenilor de aici pare mai degrabă marcată de lipsuri decât de ceea ce s-a întâmplat în iunie 1990.

În oraşul Petroşani, de exemplu, din cele 13.000 de apartamente, doar 4.300 mai sunt racordate la energia termică. Restul populaţiei a renunţat la calorifere din lipsa banilor. Printre minerii care au fost disponibilizaţi şi care şi-au deschis o afacere pe cont propriu, puţini sunt aceia care se declară mulţumiţi de viaţa pe care o au acum. Alţii au plecat, pur şi simplu, din Valea Jiului, pentru a se întoarce de acolo de unde plecaseră. Localitatea Vulcan este reprezentativă în acest sens: de aici au plecat 2.000 de muncitori, rămânând peste 200 de apartamente goale şi devastate.

Liderii ortacilor nu mai cred într-o nouă mineriadă

"Mai sunt doar şapte mine operabile din totalul de 13, care funcţionau în anii 1990: Lonea, Vulcan, Petrila, Lupeni, Paroşeni, Uricani, Livezeni. Aici sunt angajaţi 11.750 de ortaci. Mulţi dintre ei au participat la acele mineriade, la cea din 1990. Dar acum cred că mentalitatea minerilor s-a schimbat. Lumea din Valea Jiului a început să înţeleagă anumite lucruri, nu cred că acum, în anul 2007, ar mai putea fi organizată o altă mineriadă. Ortacii din Valea Jiului nu mai pot fi manipulaţi. Mineriada a avut loc din vina întregii societăţi, nu pot fi învinovăţiţi doar minerii", ne-a declarat directorul Companiei Naţionale a Huilei (CNH) Hunedoara, Daniel Surulescu. În anul 1990, în cadrul CNH, erau angajaţi peste 56.000 de ortaci.

"Voiam să ajutăm la îndreptarea lucrurilor în ţară"

Cristian Kuszaş lucrează în mineritul din Valea Jiului de 18 ani. Şi-a trăit practic viaţa aici.

Îşi aminteşte de mineriade cu o umbră de tristeţe pe chip: "La mineriada din 1990 nu am participat, pentru că era la televizor Campionatul Mondial la fotbal. Dar am fost la Costeşti şi la Stoeneşti. Imaginea acelor zile nu o vor şterge anii, însă ea a fost modificată de mass-media. Ne-au văzut oamenii cum nu am fost de fapt, au existat prejudecăţi.

Mai există, încă, poate. Iliescu, în 1990, a făcut trei greşeli capitale, iar cea mai mare a fost libertatea pe care a dat-o şi care a fost greşit înţeleasă. Mineriada a fost fifty-fifty, cum se spune, 50% manipularea din partea liderilor, iar 50% voinţa minerilor. Voiam să ajutăm la îndreptarea lucrurilor în ţară. Este foarte greu să vezi lucrurile aşa cum sunt, atunci când se întâmplă, şi uşor să le vezi după ani. Vezi mai bine răul de bine şi invers", consideră bărbatul.

"Să nu-mi răstălmăciţi cuvintele!"

Cei mai mulţi dintre mineri spun că prioritară e acum pentru ei păstrarea locurilor de muncă şi că nu vor să-şi mai amintească ce s-a întâmplat acum 17 ani. "Eram tineri atunci, cu Mineriada. Au trecut anii şi ne-am mai copt. Poate că ne-au folosit liderii şi politicienii de atunci. Poate am avut şi noi vina noastră. Depinde şi cum priveşti situaţia. Din ce unghi. Oamenii din ţara asta ne văd ca pe nişte brute uneori, prin ochii acelor fapte, de atunci, demult. Acum, nu numai că sunt bătrân, dar nu aş mai pleca la nicio acţiune de acel fel. Nu am bătut rău pe nimeni, dar, nu ştiu, aşa a fost să fie. Acum mai lucrez pentru că am copiii în facultate şi le trebuie bani. Viaţa rămâne viaţă de luptat", a povestit, frecându-şi mâinile, Dumitru, unul dintre ortacii ieşiţi din schimb, de la mină. Omul se uită la jurnaliştii veniţi de departe, temător: "Să nu-mi răstălmăciţi cuvintele", ne strigă acesta. Am încercat să stăm de vorbă cu mai mulţi ortaci care ieşiseră din tură.

Când au auzit că este vorba despre mineriadă, au refuzat pur şi simplu să stea de vorbă cu noi şi au plecat fără să ne mai adreseze vreun cuvânt.

Oamenii au uitat sau preferă să nu vorbească despre mineriade. Se tem. Nu ne mândrim cu acele evenimente. Dar nici nu băgăm capul în nisip. Erau alte vremuri, vârtejul revoluţiei, libertatea, dibăcia în vorbe a unora… Au fost mai multe cauze.
miner din Valea Jiului