Omniasig va investi activele fondurilor de pensii în economie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prudenţialitatea este cuvântul de ordine în investiţiile fondurilor de pensii private Aflate în autorizare la Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), cele două

Prudenţialitatea este cuvântul de ordine în investiţiile fondurilor de pensii private

Aflate în autorizare la Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), cele două fonduri vor fi lansate de compania specializată în asigurări de viaţă şi vor avea un grad de risc mediu. Oficialii companiei apreciază că vor investi activele administrate pe Bursa de Valori Bucureşti, în proporţie de 25-35% şi, abia după doi ani, pe pieţele externe.

Având în vedere că Omniasig Asigurări de Viaţă este membră a Vienna Insurance Group (VIG), companie listată la Bursa din Viena, ne-am fi putut aştepta ca investiţiile pe care le va face compania de pensii private să vizeze şi piaţa de capital internaţională. Totuşi, "interesul companiei noastre este ca fondurile de pensii să fie investite înapoi în economia locală, exact aşa cum face societatea şi în toate ţările în care este prezentă", spune Cristina Niţescu, director general al companiei Omniasig Pensii Private.

Omniasig urmăreşte un grad mediu de risc

Acţionariatul noii companii formate este alcătuit din 10% Omniasig şi 90% TBI Holding. Omniasig Pensii Private ţinteşte 10% din piaţa pensiilor obligatorii şi doreşte să atragă 350.000 de clienţi pentru pilon II, respectiv 20.000-30.000 pentru fondul de pensii facultativ (pilon III), în primul an de activitate, a mai declarat directorul general al companiei.

Compania ţinteşte locul trei într-un clasament al administratorilor de fonduri. "Vom vinde clienţilor noştri şi pensii facultative, dar nu ne vom concentra pe acest pilon. 2008 va fi anul pensiilor facultative pentru noi", a precizat Niţescu.

Ea a adăugat că Omniasig Pensii Private va urmări un grad de risc mediu, cu un randament ce s-ar putea situa între 8% şi 15%, în funcţie de gradul de risc al activelor. Viitorul director general al Omniasig Pensii Private a amintit că, după 24 de luni, se va face o evaluare a tuturor fondurilor de pe piaţă, iar activele cu rentabilitatea mai mică decât media stabilită pe piaţă vor fi redirecţionate în scopul creşterii randamentului.

Viitoarea companie are un capital social de 5,5 milioane euro, atât cât prevede legea, respectiv patru milioane euro pentru pilonul II şi 1,5 milioane euro pentru pilonul III.

TBI Holding este lider pe piaţa de pensii din Bulgaria

Omniasig Pensii şi-a propus să atragă 350.000 de clienţi pentru fondul de pensii obligatoriu (pilon II), din cei 2,5-3,5 milioane de potenţiali clienţi şi 20.000 - 30.000 pe pilonul III.

Bulgaria a beneficiat de reforma pensiilor încă din 1999, iar societatea de pensii, membră a TBI Holding - denumită PIC Doverie - este lider de piaţă, având peste 1.200.000 clienţi şi o cotă de piaţă de peste 35%.

În ţara vecină, după patru ani în care funcţionează sistemul şi şase luni de promovare a pensiilor obligatorii, doar 70% din participanţi şi-au exprimat opţiunea.

Vom vinde clienţilor noştri şi pensii facultative, dar nu ne vom concentra pe acest pilon. 2008 va fi anul pensiilor facultative pentru noi
Cristina Niţescu, director Omniasig Pensii Private

Obiective Omniasig Pensii:

- cota de piaţă 10%
- să fie în top 3 administratori fonduri private
- număr de clienţi (pe pilonul II): 350.000
- investiţia pe piaţa românească de pensii private este de peste 10 mil. euro
- reţea proprie de vânzări, de peste 10.000 de agenţi, care ar putea ajunge la 25.000 cu cei deja existenţi în grup

Sistemul multipilon

Pilonul I - reprezintă 30% dintr-o pensie

- sistemul actual de pensii publice, denumit "pay-as-you-go"
- se bazează pe principiul solidarităţii sociale: angajatul plăteşte pentru o altă persoană (un pensionar);
- sistem de contribuţii colectiv;
- asigură un nivel redus, dar sigur, de pensie;
- contribuţia angajatului va deveni 3,5% din salariul brut (nivelul actual este de 9,5%)
- contribuţia angajatorului se va menţine la 19,5% şi va menţine rolul de protecţie socială, dar la un nivel mai redus

Pilonul II - reprezintă 20% dintr-o pensie

- sistemul obligatoriu de pensii private - aplicabil de la 1 august 2007
- sistem de contribuţii individuale predefinite
- redirecţionarea progresivă a contribuţiei de stat către sistemul privat de pensii până la 6%
- se bazează pe principiul gestionării individuale: fiecare angajat va investi pentru propria pensie
- angajatorul are rolul doar de consiliere în acest sistem

Pilonul III - reprezintă 30% dintr-o pensie:

- sistemul facultativ de pensii private - funcţionabil din mai, 2007
- sistem de contribuţii individuale predefinite
- suplimentar faţă de contribuţiile către asigurările sociale de stat
- poţi contribui suplimentar până la nivelul de maxim 15% din salariul brut
- angajatorul se poate implica activ prin acordarea acestui beneficiu pentru salariaţi, în limita a 15% din salariul brut.

Sursa:Omniasig

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite