Maşinile înscrise pe firme bulgăreşti, fără restricţii în România
0Autorităţile nu-i pot obliga pe românii cu afaceri în ţara vecină să plătească taxe statului român pentru maşinile pe care le folosesc.
Maşinile înmatriculate pe firme care funcţionează în străinătate vor putea circula fără restricţii pe teritoriul României, chiar dacă sunt folosite de cetăţeni români.
Printr-un proiect de lege aprobat săptămâna aceasta de Guvern, autorităţile sperau să-i poată obliga pe conaţionalii noştri cu afaceri peste hotare să plătească statului român taxe şi impozite pentru maşinile pe care le folosesc.
,,Au încercat. Însă noua lege nu poate fi aplicată în cazul maşinilor înmatriculate pe firme care funcţionează în străinătate. Aşa cum nu poate fi aplicată nici românilor care au domiciliul, rezidenţa sau reşedinţa normală în alt stat. Aceştia nu vor putea fi obligaţi să-şi conducă maşinile în România doar 90 de zile pe an şi apoi să le înmatriculeze aici pentru a plăti taxe statului român", au explicat specialişti ai Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor.
Taxe de şase ori mai mici în Bulgaria
Concret, noua lege - care va intra în vigoare după ce va fi adoptată de parlament şi promulgată de peşedintele României - prevede că „autovehiculele şi remorcile înmatriculate în alte state şi deţinute de persoane care au sediul, domiciliul, reşedinţa sau rezidenţa normală în România nu vor mai putea fi conduse pe drumurile publice din România decât pentru o perioadă de cel mult 90 de zile".
Prin urmare, românii care se află în astfel de situaţii vor fi obligaţi să înmatriculeze autovehiculele şi să plătească taxe şi impozite statului. „Unii vor fi tentaţi ca, atunci când se apropie sfârşitul perioadei de 90 de zile, să meargă şi să-şi reînnoiască contractul de vânzare-cumpărare, în ideea de a mai putea circula 90 de zile. Din februarie 2009, Poliţia Rutieră are o evidenţă a autovehiculelor înmatriculate în alte state.
Când un astfel de autovehicul este oprit în trafic, el intră în această evidenţă şi, practic, dacă nu va exista acel document, va exista acea evidenţă a Poliţiei Rutiere. În situaţia în care se va constata că un astfel de conducător de autovehicul conduce acel autovehicul peste perioada admisă, i se vor reţine certificatul de înmatriculare şi plăcuţele cu numerele de înmatriculare", a explicat şeful Poliţiei Rutiere, comisarul-şef Lucian Diniţă.
Principala ţintă a autorităţilor au fost românii care încearcă să scape de plata taxelor şi impozitelor folosind maşini înmatriculate în Bulgaria, unde sumele pe care sunt nevoiţi să le plătească sunt de până la şase ori mai mici faţă de România.
Astfel, costurile pentru a înmatricula în Bulgaria un autoturism cu o capacitate de peste 2.000 de centimetri cubi se ridică la 1.000 de euro pentru o persoană juridică (firmă) şi la 1.200 de euro pentru persoanele fizice. În România, cheltuielile pornesc de la 2.150 de euro şi urcă până la 6.000 de euro, în funcţie de vechimea maşinii.
Acesta este principalul motiv pentru care pe drumurile din România circulă acum 19.800 de autovehicule înscrise în ţara vecină, aproape jumătate din totalul maşinilor înmatriculate în străinătate - peste 45.000.
Mai puţine probleme în trafic
Odată cu aplicarea noii legi, numărul maşinilor înmatriculate în ţara vecină, în Italia, Spania sau Marea Britanie se va mai reduce. Noua lege este însă mai puţin importantă din punctul de vedere al colectării de taxe şi impozite la bugetul de stat şi la bugetele locale. Va fi însă de ajutor Poliţiei Rutiere, care nu va mai contabiliza accidente sau incidente cu autor necunoscut în trafic. Acum există foarte multe situaţii în care şoferi cu maşini înmatriculate în străinătate comit abateri şi fug de la locul faptei. Aceştia sunt apoi foarte greu, dacă nu imposibil de depistat.
"Dacă se va constata că un şofer conduce acel autovehicul peste perioada admisă, i se vor reţine certificatul de înmatriculare şi plăcuţele cu numerele.''
Lucian Diniţă şeful Poliţiei Rutiere
"Legea nu poate fi aplicată pentru maşinile înscrise pe firme din străinătate sau românilor cu domiciliul, rezidenţa sau reşedinţa normală în alt stat.''
ofiţer Direcţia Regim Permise şi Înmatriculare a Vehiculelor
19.800 de maşini înmatriculate în Bulgaria circulă pe drumurile din România.