Masajul facial se poate face şi acasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ridurile sunt considerate un semn de îmbătrânire şi de pierdere a elasticităţii feţei, însă specialiştii afirmă că, imediat după vârsta de 15 ani, încep să îşi facă apariţia

Ridurile sunt considerate un semn de îmbătrânire şi de pierdere a elasticităţii feţei, însă specialiştii afirmă că, imediat după vârsta de 15 ani, încep să îşi facă apariţia primele riduri, în special în zona frunţii şi între sprâncene.

Cele mai temute riduri sunt însă cele care apar după 25-30 de ani, în jurul ochilor şi deasupra buzei superioare.

Pentru a evita recurgerea la metode mai agresive, precum injecţiile cu botox, cu acid hialuronic sau injectarea sub piele a unor substanţe care îmbunătăţesc circulatia sangvină şi topesc depozitele adipoase, ridurile feţei se pot atenua şi cu ajutorul masajului facial.

Acesta poate fi realizat chiar acasă, dacă nu dispuneţi de timpul necesar pentru a merge la un cabinet cosmetic. Masajul se efectuează pe o piele curată, lipsită de leziuni, corpul aflându-se într-o poziţie cât mai relaxată.

Masajul trebuie făcut fără să se ridice mâna de pe faţă, timp de 5-7 minute, în zone precum: bărbia spre lobul urechii, colţul buzelor şi al sprâncenelor şi circular în jurul ochilor. Înlăturarea cremei sau a uleiului se poate face cu infuzie de plante sau apă minerală. În cazul unui ten gras, folosiţi pudra de talc.

Masarea sprâncenelor sau a genelor poate fi făcută cu ajutorul uleiului vegetal. Pentru evitarea efectelor negative, masajul trebuie realizat cu îndemânare şi delicateţe.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite