Lumea noului preşedinte al Statelor Unite ale Americii

Există lucruri care nu se schimbă. Indiferent cine va fi ales preşedinte, se va vedea obligat să înfrunte o realitate globală cu totul nouă. Epoca Bush a început la 11 septembrie 2001 şi s-a terminat odată cu valul seismic de pe Wall Street. Între aceste date simbolice, lumea a căpătat o nouă înfăţişare. 

În 1991, la doi ani de la căderea zidului Berlinului, America îşi afirma în mod simbolic statutul de unică superputere, atunci când pedepsea Irakul pentru atacarea statului vecin Kuweit.

Rusia era doar ruina Uniunii Sovietice, China numai o promisiune, India şi Brazilia nişte uriaşi în adormire, Africa de Sud de-abia făcea primii paşi în desprinderea de apartheid. Azi, noile puteri emergente vor fi chemate să refondeze lumea, azi, alături de cei şapte bogaţi tradiţionali ai lumii.

În timpul mandatului Bush, Uniunea Europeană a cunoscut cea mai amplă extindere din istorie, iar acum se concentrează pe întărirea acestui conglomerat.

Cu toate incertitudinile legate de Tratatul de la Lisabona, Europa s-a dovedit, î n ultimele luni, mai coordonată decât mulţi s-ar fi aşteptat.

Dacă în anii ’90 Europa şi-a vădit incapacitatea de a pacifica Balcanii – a fost nevoie de intervenţia superputerii americane pentru a stopa războiul din Bosnia şi a-l lovi decisiv pe Miloşevici – acum preşedinţia europeană s-a implicat cu succes în medierea conflictului ruso-georgian, obţinând în câteva zile pacea şi retragerea trupelor ruseşti pe poziţiile ante-conflict.

Răspunsul european la criza economică a fost, de asemenea, peste aşteptările celor care pariau totul pe orgoliile naţionale.
Paradoxal, cele două crize mai mult i-au unit pe europeni decât să-i dezbine. Vechiul Continent va rămâne încă pentru multă vreme un teren al ambiţiilor naţionale şi regionale.

Ce vor liderii europeni de la viitorul preşedinte

Uniunea Europeană nu va fi – în viitorul previzibil, cel puţin– o naţiune precum cea americană. Dar începe să-şi ia în serios rolul de putere globală. Primul semn: liderii Uniunii Europene au foat cei care i-au smuls lui George Bush promisiunea unui „Bretton Woods II”.

Al doilea: ieri, cei 27 miniştri de externe reuniţi la Marsilia, împreună cu înaltul reprezentant pentru politică externă şi securitate, Javier Solana şi cu comisarul pentru afaceri externe Benita Fererro-Waldner, au pus pe hârtie cererile europene pentru viitorul preşedinte.

Pe scurt, este vorba de renunţarea la unilateralismul politicii lui George Bush şi construirea unui nou parteneriat transatlantic.
Este imposibil să ne imaginăm astăzi că America şi-ar mai putea impune punctul de vedere aşa cum o făcea în perioada care a urmat prăbuşirii comunismului.

Apariţia noilor puteri economice (dar şi militare, în cazul Chinei şi Rusiei renăscute), cât şi provocările de tip nou precum încălzirea globală sau criza alimentară reclamă soluţii negociate.

Viitorul ne poate duce către o nouă reaşezare globală. Poate, către un tandem americano-chinez , bazat pe diviziunea management-producţie şi un “pact al gazului şi cărbunelui” între Europa şi Rusia.

Desigur, toate acestea nu scad importanţa alegerilor americane - cu atât mai mult cu cât America se pregăteşte să intre într-o lume nouă. În care, chiar dacă nu va mai fi unica superputere, va continua să joace un rol principal.

Invitaţie în Parlamentul Europea

Alegerile prezidenţiale din Statele Unite şi cele pentru Parlamentul European din vara anului viitor reprezintă o nouă provocare şi o imensă oportunitate pentru SUA şi Uniunea Europeană de a lucra împreună pentru prosperitate nu numai în America de Nord şi Europa, dar şi în restul lumii – susţine preşedintele PE, Hans-Gert Pottering.

Oficialul european a declarat că intenţionează să-l invite anul viitor pe câştigătorul alegerilori din SUA pentru a se adresa direct membrilor legislativului european. “Aş dori ca noul preşedinte să ne viziteze în luna aprilie, în probabil primul său turneu european, chiar înainte de summitul NATO.

Singura dată când un preşedinte al SUA a luat cuvântul într-o sesiune plenară a Parlamentului European a fost în 1985, când preşedinte al SUA era Ronald Reagan, în perioada Războiului Rece”, a spus Pottering.

Priorităţile Americii

Viitorul preşedinte american va trebui să se apuce extrem de repede de treabă, pentru că are de rezolvat dosare foarte urgente atât pe plan intern, cât şi pe plan extern.

Războiul împotriva terorismului, stabilizarea Irakului şi Afganistanului, stabilirea unui calendar pentru retragerea trupelor americane, dar şi impulsionarea procesului de pace în Orientul Mijlociu sunt probleme de politică externă presante.

Importante vor fi şi aducerea Iranului şi Coreei de Nord pe calea neproliferării nucleare şi închiderea centrului de la Guantanamo unde sunt deţinuţi suspecţii de terorism. Relaţia cu Rusia şi China reprezintă un alt dosar sensibil ca şi întărirea relaţiilor cu aliaţii tradiţionali ai SUA.

Cooperarea transatlantică a avut de suferit în timpul Administraţiei Bush. Pe plan intern, de extremă urgenţă este găsirea unor soluţii pentru ieşirea din criza financiară şi oprirea recesiunii.

Noul locatar de la Casa Albă trebuie să-şi onoreze şi promisiunea privind reducerea costurilor ridicate din domeniul sănătăţii şi reformarea sistemului de asigurări de sănătate.