Locuitorii din Măgurele nu mai vor copaci între blocuri
0Spaţiul verde de pe platforma oraşului Măgurele va fi micşorat prin tăierea a 25 de copaci. Începând de alaltăieri, angajaţii primăriei au început să defrişeze printre blocurile din
Spaţiul verde de pe platforma oraşului Măgurele va fi micşorat prin tăierea a 25 de copaci. Începând de alaltăieri, angajaţii primăriei au început să defrişeze printre blocurile din Măgurele, pe motiv că totul este o măsură legală, ba chiar solicitată de cetăţeni.
Două zile la rând, în Măgurele s-au tăiat copaci. Unii locuitori din cartier s-au revoltat. "Cine le-a dat voie să taie copacii? Era singura oază pe care o mai aveam şi noi aici, între betoane!", spune Luiza Bardău, unul dintre reclamanţi. Primarul se apără şi spune că, de fapt, oamenii au fost cei care au solicitat tăierea plopilor. "Avem listele cu semnăturile locatarilor şi solicitarea asociaţiei de proprietari. Avem şi aviz de la Garda de Mediu, de la Ocolul Silvic, de la Consiliul Local", explică Marin Nedelcu, edilul oraşului.
Locuri de parcare în locul copacilor
Cei nemulţumiţi de tăierea copacilor spun că la uşa lor nu a venit nimeni să le ceară semnături şi că şi-au pus chiar maşinile sub pomii însemnaţi de inspectorii silvici ca să-i salveze. În plus, ei au cerut ajutorul Gărzii de Mediu (GM). "Tăierea copacilor a fost legală, există toate avizele", spune Mihai Dinea, comisar GM, care a răspuns sesizării locatarilor. Locatarii nemulţumiţi cred că tăierea copacilor s-a făcut pe ochi frumoşi şi că de fapt se doresc locuri de parcare.