"Italia mi-a distrus familia!"

Pentru românii care petrec sărbătorile în străinătate, unde muncesc, zilele acestea sunt cele mai amare din viaţa lor. Ei suferă de dorul copiilor pe care i-au lăsat în ţară . Decizia

Pentru românii care petrec sărbătorile în străinătate, unde muncesc, zilele acestea sunt cele mai amare din viaţa lor. Ei suferă de dorul copiilor pe care i-au lăsat în ţară .

Decizia de a emigra este ca o sabie cu două tăişuri. Aceasta e concluzia după ce am discutat cu români stabiliţi în Italia sau Spania, mai ales dacă aduci vorba de copiii rămaşi în ţară. Pe de o parte există avantajele economice, dar deseori apar adevărate drame cauzate de îndepărtarea de cei dragi şi de schimbarea modului de trai.

Mihaela Stan (41 de ani), din Buzău, a lăsat în urmă plaiurile natale acum patru ani, când, împreună cu soţul său, s-a stabilit în Castellon. "Am lăsat acasă lumina ochilor mei, singurul copil pe care îl am, o fetiţă. Atunci avea 16 ani, acum e studentă la Drept, în Braşov, şi încă plânge la telefon când vorbesc cu ea", se confesează Mihaela.

Românca poartă mereu cu ea fotografii ale fiicei sale şi i se umezesc ochii când se gândeşte la "puiul ei de acasă". "Ştiu că pachetele şi banii pe care îi trimit lună de lună fetei mele nu pot înlocui dragostea părintească, dar este riscul pe care ni l-am asumat", completează Mihaela.

"Lacrimile nu mi le va putea şterge nimeni"

La cei 45 de ani ai săi, Viorica, originară din Caransebeş, munceşte de opt ani în Castellon: "Sunt în Spania cu soţul, iar fetele, Raluca şi Ema, de 11 şi 12 ani, au rămas acasă cu mama mea", spune Viorica, iar ochii i se umplu de lacrimi.

"Le sun aproape în fiecare zi, îmi este nespus de dor de ele, le trimit bani şi pachete, dar ştii ce-mi spun? <> . Mi se rupe sufletul de câte ori mă gândesc la ele. Le doresc să înveţe bine şi să fie la fel de cuminţi ca până acum şi să nu uite că mama le iubeşte mult."

Primul Crăciun departe de copii

Păcurar Ion, 48 de ani, este din Reşiţa, şi a sosit în Castellon acum trei luni. "Am lăsat în urmă un băiat de 17 ani, iar soţia mea este în Austria, tot la muncă", spune Ion. În prezent, românul munceşte "la negru" în construcţii.

Din puţinii bani pe care i-a agonisit în aceste luni, a trimis un mic pachet băiatului său, cu daruri de Crăciun. "Este pentru prima dată când copilul meu va petrece Crăciunul doar cu bunicii, dar ştiu că el este mai cuminte decât o fată, ştie să-şi gătească şi învaţă bine la şcoală. A înţeles din primul moment de ce părinţii trebuie să plece departe", adaugă Ion.

Un compromis necesar

Viorel şi Marta Negoiescu (45 de ani), din Bacău, stă în capitala Italiei: "Noi avem doi copii, o fată de nouă şi un băiat de 11 ani. În vară i-am adus aici, dar nu le-a plăcut. După două săptămâni, nu ştiau cum să se întoarcă la bunici, nu ştiau nici limba şi nu aveau prieteni. Poate o să mai încercăm la anul, să facă măcar un trimestru la şcoală aici, poate se obişnuiesc. Ne e foarte greu fără ei, dar nu avem ce face. Nouă România nu are ce ne oferi, de aceea am preferat să facem acest compromis. Pentru 200 de euro pe lună nu ne putem întoarce."

A aflat de divorţ de la un prieten din ţară

Grigore-Vasile Albu (42), din Bacău, stabilit la Roma, se află într-o situaţie specială: "Mie Italia mi-a distrus familia! M-a sunat un prieten în martie, ca să-mi spună că a citit în ziar citaţia la divorţul meu. Eu nu ştiam nimic, deşi vorbeam săptămânal la telefon cu femeia şi cu copilul meu. O să fac tot posibilul să-l aduc aici pe băiat, dar mai întâi să se termine divorţul.

Băiatului i-am trimis bicicletă acum, că e mare, deja are 10 ani. O să-l sun, să-i spun să cumpere ziarul mâine (n.r. - astăzi) şi să citească acolo cât de mult îl iubesc şi că vreau să-l aduc la mine. Vă mulţumesc mult, mi-aţi făcut o mare bucurie să-i pot transmite un mesaj", spune Vasile cu lacrimi în ochi.

La întrebarea noastră de ce plânge, ne-a mărturisit: "Cred că mai mult de bucurie, nu mă aşteptam să pot face asta pentru băiatul meu exact de sărbători." (Cornel Toma - Milano, Roxana Pall - Castellon)

>> Ştii ce-mi spun? <> . Mi se rupe sufletul.
Viorica, Castellon