Hezbollahul a fost finanţat şi din România
0Surprinzător, organizaţia proiraniană şi siriană a cerut, anul trecut, eliberarea celor trei jurnalişti români răpiţi în Irak
Organizaţia Hezbollah, cea care a provocat atacurile israeliene în Liban, a avut conexiuni şi în România. Finanţări au venit de la Bucureşti, iar legături au existat şi cu serviciile secrete româneşti.
Organizaţiile teroriste, luate în braţe de Ceauşescu
Hezbollah a avut mai multe legături cu România încă din perioada dictaturii lui Nicolae Ceauşescu, atunci când mai multe organizaţii teroriste arabe aveau uşi deschise la Bucureşti. Printre acestea, şi OEP-ul lui Yasser Arafat, Hezbollahul sau altele. La acea vreme, organizaţia, aflată sub controlul Siriei şi Iranului, avea inclusiv o reprezentanţă neoficială la Bucureşti, despre care s-a spus că s-ar fi aflat în conexie cu staţia de spionaj siriană condusă atunci de unchiul omului de afaceri Omar Hayssam, cel acuzat de punerea la cale a răpirii celor trei jurnalişti români în Irak.
După 1990, România a fost folosită pentru afacerile Hezbollah în scopul finanţării organizaţiei. Acest lucru îl confirmă pentru Adevărul fostul şef al SIE Cătălin Harnagea. Însă şi alte rapoarte ale serviciilor secrete româneşti au semnalat, de-a lungul anilor, prezenţa Hezbollah în ţara noastră. Actualul şef al SIE, Gheorghe Fulga, a scris chiar un articol în revista franceză "Lettre Diplomatique", în care semnala acest lucru. Potrivit lui Fulga, Europa de sud-est reprezintă una din zonele de refugiu ale organizaţiilor teroriste arabe. Acest lucru este explicat de specialiştii în informaţii prin faptul că România şi alte ţări din zonă au acordat, de-a lungul timpului, adăpost organizaţiilor teroriste din lumea arabă, iar conexiile s-au menţinut şi peste ani. De asemenea, şi SRI a semnalat, în rapoartele sale, prezenţa Hezbollah în România.
Expulzări Hezbollah
Cătălin Harnagea spune că, în perioada cât a fost şeful SIE, între 1997 şi 2000, mai mulţi oameni de afaceri arabi din România au fost expulzaţi, deoarece erau, de fapt, finanţatori ai Hezbollah. El spune că Hezbollah avea, la acea vreme, afaceri legale în ţara noastră, iar profitul se ducea la organizaţia teroristă. "ştiu că au fost patru persoane expulzate atunci pentru finanţarea organizaţiei aflate sub umbrela Siriei şi Iranului", afirmă fostul şef al SIE.
Surprinzător, anul trecut, Hezbollah a cerut eliberarea jurnaliştilor români răpiţi în Irak. La acea vreme, atitudinea Hezbollah a fost explicată de analiştii în domeniul serviciilor secrete pe legăturile mai vechi cu Bucureştiul, precum şi pe "veriga siriană" a organizaţiei.
Jurnalist român, răpit opt luni în LibanJurnalist francez, de origine română, Aurel Cornea, a fost răpit în 8 martie 1986 de un comando Hezbollah. Cornea se afla în Liban împreună cu o echipă a postului de televiziune Antenne2, el fiind răpit alături cu ceilalţi membri ai echipei. Cornea a fost eliberat în 24 decembrie acelaşi an.