Hărdău: "Anul trecut sunt mai mulţi bani decât anul viitor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Raportul pe care ministruleducaţiei, Mihail Hărdău, l-a prezentat, recent, în faţa Colegiului Director al PD de la Cluj, a ieşit în evidenţă nu atât prin conţinut, cât prin avalanşa de

Raportul pe care ministruleducaţiei, Mihail Hărdău, l-a prezentat, recent, în faţa Colegiului Director al PD de la Cluj, a ieşit în evidenţă nu atât prin conţinut, cât prin avalanşa de glume şi de poante, cele mai multe nereuşite, cu care Hărdău şi-a însoţit speech-ul. Mai întâi, Hărdău le-a reproşat colegilor pedişti că nu s-au prea apropiat de problemele educaţiei, mulţumind doar preşedintelui Emil Boc şi unui grup de colegi pentru sprijinul acordat în special în situaţiile când a trebuit să facă un pas înapoi. Apoi, vrând să sublinieze importanţa descentralizării fondurilor, pentru baza materială din teritoriu, le-a spus celor prezenţi că "nici voi nu aţi fost buni de la început". Hărdău a contrariat asistenţa şi atunci când, pe motiv că e târziu, a a afirmat că "nu vrea să spună ce a făcut cu banii primiţi pentru Educaţie". După care a mai încercat o poantă: "Ministrul nu e jandarmul universal, că altfel m-aş duce la Interne". Pomenind de teoria lui Freud, a provocat iar râsete, subliniind că "anul trecut sunt mai mulţi bani decât anul viitor, pentru dotări şi infrastructură". "Nu-mi închideţi microfonul", a sărit ca ars ministrul educaţiei, văzând că Boc îi arată nervos ceasul. A trecut repede la ţintele strategice din 2007, răsuflând, în două fraze, ceva despre calitate, resurse umane, studii la standarde europene, renovări de cămine, achiziţii de imobile, microbuze şcolare şi împărţirea bibliotecilor şcolare cu comunităţile locale.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite