Copiii din Botoşani, la shopping de ziua lor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Botoşănenii s-au înghesuit să cumpere jucării, haine şi cărţi de colorat pentru copiii lor.

Magazinele pentru copii din municipiul Botoşani au dat lovitura în ultimele două zile în materie de vânzări. Dornici să le facă o surpriză celor mici, părinţii au bătut oraşul în lung şi în lat în căutarea cadoului perfect pentru ziua copilului. Foarte aglomerate au fost, în acest weekend, magazinele cu jucării, librăriile dar şi stand-urile cu articole vestimentare pentru cei mici.

Buticurile cu haine de sezon au avut vânzări record. Pentru a atrage cât mai mulţi clienţi, comercianţii s-au întrecut în oferte „de criză". Astfel, unele magazine au redus preţurile şi cu 40%.

„Se cumpără orice. Cu cât este mai colorat şi mai ieftin cu atât mai bine. Tricourile inscripţionate cu personaje din desene animate au mers cel mai bine pentru că le-am redus la 15 lei. În două ore am făcut vânzare cât pentru o zi întreagă", a declarat Elena Tudose, vânzător magazin copii.

Păpuşile şi roboţii s-au vândut bine

Vânzări mari s-au făcut ieri şi astăzi şi la jucării. Oamenii nu s-au uitat la bani pentru a cumpăra ursuleţi de pluş, păpuşi de ceramică, roboţi şi maşinuţe cu telecomandă. „I-am cumpărat fetiţei mele o rochie, dar parcă o jucărie are mai mult farmec atunci când eşti copil. O dată în an este 1 iunie şi merită făcut un efort chiar şi pe timp de criză", a mărturisit Ionela Ciubotaru, mama unei fetiţe de 6 ani.

Cele mai mici vânzări au fost la standurile cu cărţi. Puţini au fost cei care s-au decis ca de 1 iunie să le ofere micuţilor o carte cadou. Preţurile mari i-au speriat pe părinţi. Ca să nu dea greş în alegerea cadourilor, unii părinţii au ales să îşi ia copiii la cumpărături.

Aşa se face că multe dintre magazine s-au transformat în adevărate grădiniţe de copii spre disperarea vânzătorilor care abia au făcut faţa lacrimilior, rugăminţilor, dar şi pretenţiilor
celor mici.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite