Constanta: Procurorul Mădălina Hira a scăpat basma curată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins acţiunea formulată împotriva procurorului Mădălina Hira, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.


Magistratul a fost cercetat disciplinar de CSM - secţia pentru procurori, în urma mai multor plângeri făcute la adresa lui.
Problemele procurorului au apărut în urma dosarului pe care l-a instrumentat şi care viza anumite reglări de conturi între două grupări ale lumii interlope din Constanţa. Este vorba de ciocnirile dintre bandele „Spaniolu’” şi „Fraţii”, din vara anului trecut, care au început la Delfinariu şi au continuat apoi la Spitalul de la Eforie.

De altfel, din toamnă, au existat mai multe sesizări la CSM împotriva procurorului Mădălina Hira, astfel că magistraţii au demarat o serie de verificări pentru a vedea dacă acuzaţiile se confirmă sau nu.
CSM a dispus trimiterea unei inspecţii judiciare la Constanţa, ale cărei veri-ficări au dus la sesizarea Comisiei de Disciplină.

La rândul ei, inspecţia judiciară ar fi constatat o serie de nereguli şi a decis trimiterea procurorului în faţa Comisiei de Disciplină.

Acţiune disciplinară

Comisia Disciplinară din cadrul Secţiei pentru procurori a CSM a hotărât formularea acţiunii disciplinare, acuzaţiile aduse procurorului Mădălina Hira fiind legate de  încălcarea  unor articole din Legea magistratului.
CSM nu a făcut însă publice elemente din acţiunea disciplinară, pentru a nu fi afectată procedura judiciară în curs de desfăşurare şi pentru asigurarea unui proces echitabil.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite