Cercetătorii spun că ecuaţia iubirii există
0Faptul că pasiunea şi momentul în care două persoane se îndrăgostesc reprezintă fructul unor interacţiuni biochimice nu mai este un secret pentru nimeni. Profesorul Sergio Rinaldi,
Faptul că pasiunea şi momentul în care două persoane se îndrăgostesc reprezintă fructul unor interacţiuni biochimice nu mai este un secret pentru nimeni. Profesorul Sergio Rinaldi, specialist în Teoria Sistemelor de la Institutul Politehnic din Milano, a venit însă cu o teorie inovatoare: aceea că sentimentele şi comunicarea afectivă se pot exprima (şi) prin intermediul unor ecuaţii matematice. Specialistul italian susţine că sentimentele sunt variabile dinamice, ce pot fi puse într-o ecuaţie al cărei rezultat arată intensitatea iubirii. De exemplu, în cazul unui coupe-de-foudre, forţa atracţiei este dată de farmecul unei persoane înmulţit cu importanţa pe care celălalt o acordă sex-appeal-ului. În consecinţă, dacă "I" exprimă intensitatea "îndrăgostelii", "A" exprimă sex-appeal-ul, iar "S" arată importanţa acordată acestuia, rezultă că I=AxS.
Forţa atracţiei depinde de farmec şi de sex-appeal
La rândul său, matematicianul Dennis Lindeley, de la University Colege din Londra, a creat o ecuaţie ce indică vârsta ideală pentru pusul pirostriilor. După un calcul ceva mai complex, în care apar şi două variabile, X şi Y, (ce exprimă vârsta minimă şi maximă pe care subiectul le consideră acceptabile pentru a se căsători) a reieşit că vârsta ideală pentru "Da"-ul decisiv este de 26 de ani pentru doamne şi 32 pentru domni. Iar pentru a doua tinereţe, cea mai bună vârstă pentru un mariaj este de 45 de ani pentru femei şi 60 pentru bărbaţi.