Bucureşti: Cozi la agenţiile loto pentru 9,5 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

  Românii au stat la cozi pentru a cumpăra biletele câştigătoare.

Bucureştenii au format cozi la agenţiile loto, încă de la primele ore ale dimineţii. La o agenţie din Bulevardul Ceahlău, cartierul Crângaşi, cei mai mulţi jucători, tineri şi pensionari, s-au grăbit să aleagă numerele norocoase şi au cumpărat bilete de la ora 8.00. Pensionarii visează să-şi plătească datoriile, iar cei mai tineri vor să-şi asigure un viitor fără griji.
“Am datorii la bancă şi încerc şi varianta asta”, ne-a declarat Achim Ioana, o pensionară în vârstă de 61 de ani. Cele mai multe persoane sunt conştiente de şansele mici pe care le au.

“În fiecare duminică joc. Am câştigat o singură dată ceva bănuţi. Sunt conştient că “ban la ban trage”, cum spune românul, şi tot bogaţii sunt cei care au parte de câştiguri”, a spus Filip Nicolae.

Marele premiu a ajuns, săptămâna aceasta, la 9,5 milioane de euro, pentru că Loteria Română a suplimentat fondul de câştiguri, la categoria I, cu peste 38 de milioane de lei.

Ultima dată premiul de categoria I la Loto 6/49 s-a câştigat în data de 14 decembrie 2008 şi a fost în valoare de aproximativ 290.000 de euro. Cel mai mare premiu din istoria Ttragerilor Loto 6&49 – 12,45 milioane de euro – s-a căştigat la 27 ianuarie 2008.
Dacă potul cel mare la 6&49 s-ar câştiga astăzi, acesta ar fi al doilea premiu ca valoare din istoria acestui joc. Jucătorii mai pot cumpăra bilete de la agenţiile Loto până la ora 14.00. Tragerile loto 6/49 şi Noroc au loc astăzi, de la ora 19.20, în studiourile Loteriei Naţionale.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite