VIDEO Noam Chomsky, părintele „gramaticii universale”, explică de ce marijuana este un drog ilegal, iar tutunul nu

Părintele „gramaticii universale” - De ce marijuana este un drog ilegal, iar tutunul nu

Noam Chomsky, unul dintre cei mai importanţi filosofi contemporani, a vorbit anul acesta despre legalizarea marijuanei şi a oferit o perspectivă nouă: marijuana nu este legalizată , tocmai pentru că este foarte ieftină. În acelaşi timp, tutunul, care provoacă daune mult mai grave, este în continuare legal şi popular.

Ştiri pe aceeaşi temă

El vorbeşte din perspectiva dificultăţii de a creşte fiecare plantă şi de raţiunile economice din spatele lor. Noam Chomsky menţionează că totul e doar o speculaţie a lui, dar perspectiva este destul de interesantă.

„Mulţi s-ar întreba de ce tutunul este legal. Tutunul este clar mai distructiv decât marijuana“, spune părintele gramaticii universale. Astfel, pentru Chomsky marijuana este o plantă foarte uşor de crescut, iar tutunul este într-o altă categorie, a plantelor mai pretenţioase. Dacă marijuana ar fi fost legalizată, ar fi fost mult mai greu de vândut oamenilor, pentru că are costuri de producţii mici, iar profiturile nu ar fi fost aşa de mari.

„Marijuana e ca energia solară. Poate fi crescută oriunde“. Mai multe detalii puteţi găsi în video-ul de mai jos.

Chomsky este un lingvist, filosof, cercetător şi logician american. Este autorul a 100 de cărţi şi a fost cel mai citat cercetător între 1980 şi 1992. De asemenea, a fost a opta cea mai citată sursă în general. În 2005 a fost votat cel mai popular intelectual la nivel mondial.

Chomsky a fost numit tatăl lingivisticii moderne şi o figură importantă a filosofiei analitice. Lucrările lui au influenţat domenii ca IT-ul, matematica sau filosofia. În 1984, laureatul premiului Nobel pentru Medicină, Niels K. Jerne, a folosit modelul generativ al lui Chomsky pentru a explica sistemul imunitar uman.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: