Tu ce Samsung Galaxy Note 4 alegi? Pe cel cu procesor quad-core sau octa-core? Ambele sunt disponibile în România

Tu ce Samsung Galaxy Note 4 alegi? Pe cel cu procesor quad-core sau octa-core? Ambele sunt disponibile în România

Samsung Galaxy Note 4

Samsung Galaxy Note 4 s-a lansat oficial în România săptămâna trecută. Compania anunţă acum că românii vor putea alege între cele două versiuni de procesor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Sud-coreenii de la Samsung au, de anul trecut, o abordare interesantă privind ”motorizările” vârfurilor lor de gamă.

Mai exact, începând de la Samsung Galaxy S4, Samsung a ales să folosească două tipuri de procesoare – unul quad-core, produs de Qualcomm, şi unul octa-core, produs intern, numit Exynos.

În România, până acum, au ajuns numai versiunile cu procesor Qualcomm, dar acest lucru se schimbă odată cu Samsung Galaxy Note 4,

Altfel, Note 4 va putea fi găsit în magazinele româneşti în două versiuni: una cu procesor Qualcomm Snapdragon 805, cu patru nuclee tactate la viteza de 2,7Ghz, şi una cu procesor Exynos 5433, cu opt nuclee tactate la viteza de 1,9, respectiv 1,3Ghz.

Samsung Galaxy Note 4 N910F (quad-core) oferă acces la reţeaua LTE categoria 6, adică permite transfer la viteze între 50 şi 300Mbps, iar Note 4 N910C (octa-core) oferă acces la reţeaua LTE categoria 4, care permite transferul la viteze între 50 şi 150Mbs.

Restul specificaţiilor rămân aceleaşi, indiferent de versiunea de Galaxy Note 4 pe care vă decideţi să o alegeţi. Vorbim despre un smartphone cu ecran de 5,7 inch şi rezoluţie QHD (2560×1440), memorie RAM de 3GB şi spaţiu de stocare de 32GB. Camera principală este de 16MP, iar cea frontală este de 3,7MP. Deocamdată, în magazinele din România este disponibilă numai versiunea cu procesor Qualcomm, la preţul de 3.299 lei, însă îşi va face apariţia şi cea cu procesor Exynos.

Ce Samsung Galaxy Note 4 ar trebui să alegi? Află citind articolul integral de pe playtech.ro

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările