Samsung a fixat data de lansare a următorului Galaxy Note

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Samsung
FOTO Samsung

Producătorul coreean a trimis invitaţiile de presă pentru un nou eveniment Galaxy Unpacked, eveniment la care va fi prezentat cel mai nou device din seria Galaxy Note.

Al doilea şi ultimul eveniment Galaxy Unpacked din acest an, după cel din primăvară, unde a avut loc lansarea seriei Galaxy S20, va fi organizat virtual pe 5 august şi va fi transmis online.

Evenimentul va putea fi urmărit în direct pe site-ul companiei coreene şi, foarte probabil, pe conturile acesteia de YouTube, Facebook şi alte reţele sociale.

Dată fiind perioada în care va fi organizat aceste eveniment şi având în vedere evenimentele din ultimii ani, chiar dacă Samsung nu a anunţat obiectul prezentării cu subiect şi predicat, nu există niciun dubiu că aici va fi prezentată seria care, cel mai probabil, se va numi Galaxy Note 20.

Informaţiile pe surse legate de Note 20 sunt, în mod bizar, mult mai puţine decât în anii anteriori, în această perioadă. Asta nu înseamnă că în luna care a rămas până la eveniment nu vor apărea o mulţime de noi informaţii şi imagini.

Dincolo de dotările tehnice standard ale unui flagship din 2020, precum multă memorie RAM şi un chipset Snapdragon 865 sau chiar un Snapdragon 865 Plus, dacă acesta va fi lansat până atunci, Note 20 va fi dotat cu 5G şi, probabil, cu un ecran cu 120Hz rată de reîmprospătare.

Alături de stylus, seria Note 20, care va fi compusă din cel puţin două modele, va prelua probabil parte din caracteristicile foto de la Galaxy S20 şi va plusa, la fel de probabil, cu un ecran şi o baterie mai mari.

Există speranţe ca la acelaşi eveniment să-şi facă o apariţie surpriză al doilea smartphone pliabil al celor de la Samsung. Fold 2, conform puţinelor informaţii de până acum, se pare că va avea un ecran intern de 7,7 inci.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite