Yahoo schimbă aspectul site-ului de căutare şi împrumută aspecte de la Google

Yahoo schimbă aspectul site-ului de
căutare şi împrumută aspecte de la Google

Gigantul Yahoo încearcă să convingă mai multe persoane să-i folosească motorul de căutare. Compania a schimbat designul site-ului search.yahoo.com, potrivit Venture Beat.

Ştiri pe aceeaşi temă

Noul design poate fi văzut, deocamdată, numai pe versiunea americană a site-ului însă, cel mai probabil, schimbările vor putea fi observate pe toate portalurile, inclusiv cel românesc (ro.search.yahoo.com), începând de saptamana viitoare.

Schimbările aduse nu sunt majore însă interfaţa este mai optimizată pentru dispozitivele cu ecran tactil şi designul este puţin mai atrăgător. Bara de navigaţie de sus este mai bine integrată cu celelalte servicii şi informaţiile sunt ordonate astfel încât utilizatorii să găsească mai repede ce îi interesează.

„În următoarele luni veţi primi mai multe de la Yahoo” iar noi muncim pentru a oferi o experienţă de căutare care combină utilitatea cu frumuseţea şi care oferă rezultatele mai rapid“, se arată într-o postare pe blogul companiei.

În ultimul timp, Yahoo a pus foarte mare accent pe dispozitivele mobile şi şi-a dat seama de importanţa designului. Compania a schimbat, de curând, aspectul Flickr şi aplicaţiile pentru Yahoo Mail şi Weather pentru iOS.

Vrem să discutăm cu voi, „Adevărul Tech“ este şi pe Facebook

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările