Tarifele de roaming ar putea dispărea în decembrie 2015. Votul e în aprilie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentul European a votat viitorul traseu legislativ pentru eliminarea tarifelor de roaming de către operatori. Acestea vor dispărea la finalul lui 2015.

Potrivit unui comunicat de presă al Comitetului pentru Industrii, marţi au fost aprobate o serie de măsuri pentru protejarea neutralităţii pe internet. Cu toate acestea, legea lasă loc unor măsuri controversate.

Comitetul a votat eliminarea tarifelor suplimentare de roaming pentru voce, SMS şi date de internet la data de 15 decembrie 2015. Raportul a fost votat cu 30 de voturi la 12.

Cu toate acestea, urmează noi discuţii despre cazurile excepţionale când operatorii vor putea aplica tarife, dar mai mici decât în momentul de faţă.

Pachetul telecom va fi votat în Parlament pe 2-3 aprilie.

Controversa neutralităţii

Un lucru controversat apare în măsurile luate pentru a proteja neutralitatea pe internet. Neutralitatea internetului reprezintă lăsarea acestuia ca o piaţă liberă, concurenţială, unde niciun serviciu nu va fi favorizat faţă de altul de către operatori. Acest lucru nu a fost tot timpul valabil. Numeroşi operatori au blocat Skype de pe datele mobile sau alte servicii de mesagerie instantă orin internet.

“Companiile vor putea să ofere servicii de înaltă calitate, specializate, cum ar fi video la cerere şi aplicaţii Cloud, doar dacă nu vor interfera cu viteza de internet promisă clienţilor. Măsurile de a bloca sau de a încetini conexiunea vor fi luate doar în cazuri excepţionale, cum ar fi atunci când o Curte de Justiţie cere acest lucru”, se arată în raportul aprobat. Ei bine, aici intervine o problemă. Operatorii vor putea oferi servicii proprii la viteze foarte bune, în dauna unor viteze obişnuite. De asemenea, site-uri de torrent sau alte locuri la limita legalităţii ar putea fi ameninţate cu reducerea bandei de internet. 

Cum folosim internetul  în străinătate

Conform rezultatelor unui nou sondaj de opinie efectuat în rândul a 28.000 de cetăţeni ai UE, 94% dintre europenii care călătoresc în afara ţării lor de origine utilizează în mod limitat servicii precum Facebook, din cauza tarifelor ridicate practicate de societăţile de telefonie mobilă pentru serviciile furnizate în roaming. 

47% dintre respondenţi nu şi-ar accesa e-mailul şi nici nu ar utiliza reţelele de socializare în altă ţară din UE. Numai 1 din 10 respondenţi şi-ar accesa e-mailul la fel de mult ca şi în propria ţară şi doar 1 din 20 ar folosi reţelele de socializare la fel de mult ca şi acasă.

În plus, persoanele care călătoresc frecvent sunt mai susceptibile decât călătorii ocazionali să dezactiveze, în roaming, funcţia de transfer de date a telefoanelor lor mobile, procentajele fiind de 33%, respectiv 16%.

În acelaşi timp, datorită reglementărilor existente în materie de roaming şi a reducerii preţurilor, s-a înregistrat o creştere uluitoare, de 1.500%, a utilizării serviciilor de date în roaming în UE, comparativ cu anul 2008.

Citiţi mai multe în articolul - Graniţa, sperietoarea utilizatorilor de telefoane mobile
 

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite