Băieţel autist de opt ani se pregăteşte să devină cel mai tânăr dezvoltator de jocuri video din lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La doar opt ani, Isaac Roland, un băiat autist din Texas, SUA, deţine un palmares de realizări în industria jocurilor pe calculator cu care nici un absolvent de universitate de specialiatate nu se poate lăuda. Acum, tatăl său încearcă să obţină recunoaşterea lui în Cartea recordurilor, pentru cel mai tânăr dezvoltator de jocuri video din lume.

La prima vedere, Isaac pare un băiat perfect obişnuit care îşi petrece timpul care orice alt copil de opt ani: merge la o şcoală de stat, se întâlneşte cu prietenii şi este pasionat de jocurile video. Totuşi, Isaac este special. În urmă cu un an, băiatul a fost diagnosticat cu o formă de autism care se numeşte sindromul Asperger şi care s-a demonstrat a fi mai curând o binecuvântare decât o povară. Cei care suferă de această tulburare comportamentală au în general o inteligenţă peste medie şi îşi concentrează atenţia pe domenii foarte restrânse de interes.

„Am început să învăţăm italiană împreună cu toată familia, iar Isaac a fost cel mai bun dintre noi la memorarea cuvintelor. Apoi am călătorit în Europa, iar acum ne-am apucat de franceză. Din nou, se descurcă cel mai bine la memorarea cuvintelor străine”, a povestit tatăl băiatului, Donnie Roland, pentru Starlocalmedia.com.

Nu se cunoaşte numărul exact persoanelor care suferă de această tulburare, dar se ştie că este mai întâlnită decât autismul. Estimările pentru Statele Unite şi Canada variază foarte mult, între un copil la 250 şi un copil la 10.000. De asemenea, este de patru ori mai probabil să fie afectat un băiat decât o fată, iar boala este diagnisticată în general între doi şi şase ani.

Isaac a învăţat să programeze în doar trei luni, mai exact dup-amiaza când se întorcea de la şcoală şi a realizat şi primul său joc în perioada asta.

Jungle Crystal, jocul lui Isaac este conceput într-un mod simplu, dar are un şarm care îi cucereşte imediat pe jucători. Poate fi jucat online şi este disponibil şi în magazinele online iTunes, Google Play şi Amazon mobile.

Deşi nu este convins că şi-ar dori să conceapă jocuri pentru sistemele Xbox şi Playstation, este sigur că vrea să continue să realizeze jocuri web pentru computer şi telefoane mobile.

Un adevărat exemplu pentru adevăratul potenţial al copiilor care suferă de autism, Isaac s-a apucat déjà de cel de-al doilea joc al său, cu turnuri medieval de apărare, care speră să fie gata în două luni. Iar planurile lui Isaac continuă. Apoi vrea să creeze o alternativă la Angry Birds, jocul său preferat.
 

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite