VIDEO Prima dronă de livrare a Serviciului Poştal Rus s-a izbit de zidul unei case imediat după decolare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă în Statele Unite ale Americii compania Amazon testează de ceva vreme livrarea de produse cu ajutorul dronelor şi a şi patentat câteva noi invenţii în acest sens, Rusia trage tare să ţină şi ea pasul în ceea ce priveşte transportul aerian al obiectelor de mărime mică. Însă nu chiar totul decurge conform planului.

Prima livrare cu drona care avea să fie făcută de către Serviciul Poştal Rusesc nu a fost dusă până la capăt. Micuţul aparat zburător de şapte kilograme s-a izbit de un zid la scurt timp după ce a decolat dintr-un oraş din Siberia. Locul respectiv a fost ales de către Poştă pentru a testa noul program de livrare rapidă pe cale aeriană.

În timpul acestui test, drona fabricată în Rusia a încercat să transporte un pachet mic, de o greutate de doar două kilograme. Însă imediat după decolare aceasta ”s-a înfipt” în peretele unei case aflate în apropiere. Scenele filmate la faţa locului sunt demne de cascadorii râsului. Pagubele estimate în urma accidentului se ridică la 1,2 milioane de ruble, aproximativ 21.000 de dolari americani.

Chiar dacă testul cu un pachet de două kilograme a eşuat, conducătorul Serviciului Poştal Rusesc a declarat că programul de livrare pe calea aerului nu va fi oprit şi că, în curând, vor începe testele cu drone şi mai mari, capabile să livreze încărcături de sute de kilograme.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite