VIDEO În vizită la fabrica românească de drone militare de la Clinceni, care dezvoltă de la „zero” aparatele zburătoare, sub acelaşi acoperiş

Dronele militare au început să fie folosite în mod activ în teatrele de operaţiuni cu zece ani în urmă. Dacă prima imagine care ne vine în cap atunci când vorbim de UAV-uri (Unmanned Autonomous Vehicle, Vehicul Autonom fără Pilot) reprezintă celebrele drone Predator americane, care au fost folosite în Iraq şi Siria, asta nu înseamnă că industria se opreşte odată cu ele.

Catalogarea drept dronă militară nu implică neapărat rachete şi mitraliere. Vehiculele de zbor autonome pot fi folosite şi pentru supraveghere şi adunare de informaţii, ba chiar au două atuuri foarte importante aici. Silenţiozitatea şi mărimea redusă. Adevărul a vizitat fabrica AFT, Autonomous Flight Technologies, localizată lângă Bucureşti, mai exact în comuna Clinceni, chiar lângă aerodromul Aeroclubului României.

Acolo am dat peste Emanuel Popp, Manager General al AFT şi împătimit al aviaţiei. Cine şi-ar fi închipuit că se produc drone militare la marginea Capitalei, unde mai pui că sunt şi construite de la zero sub acelaşi acoperiş. Emanuel m-a lămurit rapid şi mi-a povestit câte ceva despre istoria sa ca antreprenor în industria aviaţiei.

”Am fost mereu pasionat de zbor, de când mă ştiu, însă niciodată nu m-am gândit să trec mai departe, dicolo de pasiunea pentru aeromodelism. În anii ‘90 am lucrat chiar în presă, la Evenimentul Zilei, când a apărut ziarul, iar după aceea am activat în IT, mă pricepeam destul de bine la calculatoare. Lucram pe ele de dinainte să apară Windows (râde). Au fost vremuri interesante şi am învăţat mult”, începe Emanuel Popp să îmi povestească.

Corpul dronei de supraveghere Hirrus, pe bancul de lucru // Foto Claudiu Râpan (Adevărul)

Povestea sa este cu atât mai interesantă, având în vedere faptul că a ăinceput să lucreze în presă, de unde a făcut pasul spre IT, un alt domeniu de care este foarte pasionat. Ulterior, a ajuns şi pilot, iar acum îşi construieşte propriile „jucării”.

”În 1994 mi-am făcut prima firmă, una de IT, pe care am vândut-o ulterior, în 2010. Am avut ocazia s-o dau unui american care tot urmărea s-o cumpere. Aveam o cifră de afacere destul de mare. Pe la mijlocul anilor 2000 m-am apucat de aeromodelism, ca şi hobby, apoi am trecut mai departe, la licenţa de pilot ULM (aeronave ultrauşoare), dobândită chiar aici, la Clinceni, la Aeroclubul României”.

”Eu îmi făceam singur modelele de avioane şi într-o zi au venit nişte domni din Germania să ne întrebe dacă facem şi avioane-ţintă. Este vorba despre nişte modele de antrenament, pe care artileria sol-aer să le doboare în misiuni de test. Mi-am dat seama că e o oportunitate şi am trecut la treabă. Împreună cu Ionel Mândru, am pus bazele AFT în anii 2000, fiind asociaţi fondatori”, a adăugat Popp.

Unul dintre primele lucruri care m-au frapat la fabrica AFT este faptul că totul, efectiv tot procesul de producţie are loc sub acelaşi acoperiş. Asta înseamnă că oamenii care proiectează pe calculatoare dronele, lucrează cu un etaj mai sus de cei care muncesc manual, la fabricarea diverselor elemente aerodinamice. Până şi lipiturile electronice de pe plăcile de bază ale UAV-urile se petrec chiar lângă cei care codează interfaţa de pilotare automată a dronelor, de la sol.

Interfaţa de control de la sol // FOTO Claudiu Râpan (Adevărul)

”Noi suntem organizaţi destul de bizar, pentru că nu există o barieră clară între departamente. Avem oameni cheie care au cunoştinţe din mai multe domenii, şi de design, şi de proiectare şi de fizică etc. Aici ne diferenţiem noi de ceilalţi. Putem dezvolta soluţii complicate deoarece avem persoane care înţeleg tot spectrul situaţiei. De exemplu, proiectantul vorbeşte îndeaproape cu cei care construiesc piesele, pentru a se asigura că totul iese aşa cum trebuie şi se potivesc toate, la final”, mai povesteşte Emanuel.

Fiind şi eu pasionat de zbor, m-am simţit ca un copil într-o fabrică de dulciuri. Asociatul lui Emanuel Popp, Ionel Mândru, mi-a explicat mai multe despre procesul de construcţie şi mi-a arătat chiar şi mostre de materiale care se folosesc în dezvoltarea dronelor. Astfel am aflat că în structura de rezistenţă a UAV-urilor este folosit chiar şi kevlar, care se îmbină în diversele straturi de placaje de lemn sau de fibră de sticlă. Componentele se fabrică în maşini industriale aflate la parterul fabricii de la Clinceni.

”Avem şi multe provocări atunci când vrem să construim un model nou, pentru că nu există omologări clare, ca în industria de maşini, de exemplu. Trebuie să ajungem la nişte specificaţii corecte, fără să avem direcţii prea concrete. Noi aici ne pricepem foarte bine şi facem diferenţa”, îmi explică Popp.

Emanuel Popp îmi pare unul dintre acei industriaşi români care ţin cu dinţii de această ţară. Vorbeşte foarte mândru despre potenţialul pe care îl au inginerii noştri şi despre faptul că nu va dori niciodată să înstrăineze compania. Pentru el, AFT este un brand românesc cu care ţara ar trebui să se mândrească în lume.

”Nu voi vrea niciodată să vând către un capital străin, cel puţin partea mea şi a lui Ionel Mândru, de 25%. Dacă ceilalţi vor dori să o facă e treaba lor, însă eu zic nu. Voi accepta investiţii străine, însă puterea de decizie va fi tot la mine. Dacă va fi să vând vreodată firma, o voi face numai statului român sau unui cetăţean român. Nu vreau să înstrăinez nimic, vreau ca AFT să reprezinte ceva autentic românesc, să vadă lumea că se poate face treabă şi aici”.

”Există o problemă cu lipsa de viziune şi de sprijin din partea armatei, care refuză să ne observe. E destul de greu să mişti ceva aici, asta e problema noastră. Am avut oportunităţi să mut toată echipa în Statele Unite, unde aş fi primit finanţări foarte uşor, însă nu am vrut să facem asta. Ideea este să nu batem pasul pe loc, trebuie să exite deschidere din partea mai multor persoane”, a adăugat antreprenorul.

AFT este singura fabrică de drone militare din România care îşi construieşte produsele de la zero, sub acelaşi acoperiş. Am avut ocazia să asist la o lansare a UAV-ului Hirrus, care apare şi în clipul video. Băieţii care mi-au făcut toată demonstraţia au fost suficient de amabili să mă lase să mă şi joc cu drona în aer, lucru care m-a făcut să mă simt ca un copil de zece ani. M-am jucat la direcţie, la camera video încorporată, cu ajutorul căreia poţi să urmăreşti obiective cheie. Totul a funcţionat ca uns, iar experienţa a fost una care m-a ţinut cu zâmbetul pe buze.

Dronele militare româneşti fabricate la Clinceni, România

”Dronele sunt construite 100% sub acest acoperiş, de la proiectare până la produsul finit. Componentele electronice se fac aici, sistemul de ghidaj tot aici, practic, drona trece prin toate etapele de fabricare sub acest acoperiş. Când am început noi să ne ocupăm cu UAV-uri, nu exista nici un cod sursă pe care să îl găseşti pe internet. Tot noi ne-am ocupat de la zero şi aici, pentru că nu ne permiteam la început să cumpărăm un pilot automat. Am beneficiat şi de un parteneriat cu Teamnet, compania de IT, fapt care ne-a permis să ne dezvoltăm şi mai mult pe partea de tehnologie”, îmi explică Emanuel.

”Avem mai multe proiecte la care lucrăm acum, care au fost puse pe stand-by de-a lungul timpului, pentru că a trebuit să ne concentrăm pe cele care aduc profit. Avem Hirrus-ul, cu care ai zbura tşi tu, şi avioanele ţintă. Însă urmează să lansăm un nou UAV cu un design mai special decât cele de până acum. Putem concura nu numai cu firme producătoare de drone autonome, însă şi cu cele care produc software pentru UAV-uri”, mai spune Popp.

Cortul de control de la sol, în timpul zborului Hirrus // FOTO Claudiu Râpan (Adevărul)

Experienţa cu statul a fost una amară până acum pentru Emanuel Popp, care s-a luptat să participe la licitaţii organizate de Armată pentru un pachet de drone autonome. De la înscrieri la licitaţii din partea unor firme care nici măcar nu aveau produsul finit, până la lipsa de comunicare în ceea ce priveşte dezvoltarea funcţiilor specfifice ale UAV-urilor, antreprenorul îmi povesteşte dezamăgit despre greutăţile pe care le-a întâmpinat de-a lungul timpului.

”Armata Română nu vrea să înţeleagă că dacă ar apela la produsele mele ar ieşi mult mai ieftin şi ar avea acces la o tehnologie foarte bună. Am avut şi un parteneriat cu o firmă din Israel, am participat la o licitaţie împreună, însă nu am reuşit să câştigăm, deşi aveam produsul gata şi ofeream şi un preţ foarte bun. Cei care au oferit mai puţin decât noi nici măcar nu aveau UAV-ul construit”.

”Nici Armata nu a ştiut să ne spună ce tip de UAV-uri vor, ne-au pus în faţa faptului împlinit, nu comunică aşa cum trebuie ceea ce îşi doresc de la producători. Noi dezvoltăm în orb şi sperăm că UAV-urile vor fi cumpărate, la un moment dat”, a completat Emanuel Popp.

Experienţa de la fabrica AFT a fost una extrem de interesantă şi am aflat că şi la noi în ţară se pot produce UAV-uri bune, mândria inginerilor autohtoni care lucrează din greu la dezvoltarea acestora. Fabrica de la marginea Capitalei vrea şi poate să producă vehicule zburătoare autonome destinate uzului militar, sub acelaşi acoperiş, care să fie în pas cu tehnologiile momentului în industria aeriană.