Michelin şi General Motors vor să implementeze anvelope fără aer pe maşini până în 2024

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Captura via Youtube
Captura via Youtube

Cele două companii au prezentat un nou prototip de anvelopă fără aer, denumit Uptis (Unique Puncture-proof Tire System), realizat de cei de la Michelin.

Construită dintr-un amestec de cauciuc, fibră de sticlă şi răşină, roata va putea rezista la viteze mari, un lucru esenţial ţinând cont că versiunile de până acum ale anvelopelor fără aer puteau fi folosite numai la viteze reduse.

Americanii de la General Motors vor începe testarea anvelopelor Uptis în Michigan, spre sfârşitul anului 2019. Acestea vor fi montate pe maşini Chevrolet Bolt şi sunt aşteptate să ajungă pe un număr mai larg de autoturisme până în 2024.

Uptis ar urma să ofere beneficii atât din punct de vedere financiar, cât şi al siguranţei. Explozia sau pana unui cauciuc vor fi probleme ale trecutului, iar roţile fără aer ar putea rezista o durată mai lungă de timp decât cele convenţionale.

General Motors şi Michelin mizează pe această tehnologie în contextul dezvoltării rapide a maşinilor autonome şi electrice. Datorită durabilităţii crescute, implementarea acestor anvelope ar duce la o producţie mai redusă a roţilor şi, implicit, un mediu mai curat, arată cei de la engadget. De asemenea, ar elimina prezenţa roţii de rezervă, care adaugă o greutate în plus.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite