HP şi Dell, seniorii pieţei PC-urilor, suferă în epoca dispozitivelor mobile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Dell, Michael Dell, la un discurs ţinut la o conferinţă Oracle din 2009. FOTO Mediafax
Preşedintele Dell, Michael Dell, la un discurs ţinut la o conferinţă Oracle din 2009. FOTO Mediafax

În fiecare industrie există jucători care se adaptează mai greu. Când Apple a trecut pe telefonie mobilă, mulţi s-au găsit în situaţia asta, mai ales Microsoft. Însă acum pare că şi-a revenit, iar din toamnă vine cu o linie nouă de sisteme de operare pentru fiecare piaţă. Dar ce se întâmplă cu HP şi Dell? Sunt vechi pe piaţa PC-urilor, dar cum vor fi pe cea a dispozitivelor mobile?

Potrivit celor de la „Huffington Post”, HP şi Dell au probleme financiare semnificative de când a fost lansat primul iPhone în 2007, deşi fiecare a pierdut din cauza unor abordări diferite. HP a făcut, în primul rând, achiziţii neprofitabile, printre care şi compania Palm, pe când Dell s-a axat prea mult pe divizia business, unde companiile nu trec imediat la noile tehnologii. Cele două încă se poziţionează departe de faliment, dar asta nu înseamnă că şi-au rezolvat problemele.

Problemele HP, între o administrare proastă şi pierderi istorice

De când Apple a lansat primul model de iPhone, în 2007, valoarea de piaţă a HP a scăzut cu 60 de procente, până la 30 de miliarde de dolari. Însă tot în aceeaşi perioadă, HP a cheltuit aproximativ 40 de miliarde pe diverse companii care nu s-au transformat în succesul preconizat. Una dintre cele mai mari a fost în vremea conducerii lui Leo Apotheker, când HP a cumpărat Autonomy, dezvoltatorul de programe pentru divizia business, pentru 11 miliarde de dolari.

Analistul ISI, Brian Marshall, a apreciat această perioadă a HP drept una cu o administrare oribilă. „Doar gândiţi-vă câtă valoare au distrus”, a spus acesta. El a identificat sursa problemelor în perioada conducerii companiei de către Carly Fiorina care a cumpărat Compaq Computer, în ciuda împotrivirii multor acţionari, ba chiar a cofondatorului HP.

O altă achiziţie mare, dar fără succes, a fost a firmei de consultanţă Electronic Data Systems. În 2008, HP a plătit 13 miliarde de dolari pentru aceasta. Iar spre finalul lunii august, compania a declarat o pierdere trimestrială de 8,9 miliarde de dolari, cea mai mare din istoria sa.

Actualul preşedinte al companiei, Meg Whitman, vrea să reducă pierderile anuale cu aproximativ 3,5 miliarde de dolari pe parcursul următorilor doi ani. În principal, ea vrea să concedieze 27.000 de angajaţi, adică 8% din personalul HP.

Dell, „fratele de suferinţă” al HP, a pierdut, dar mai puţin

Tot de la lansarea primului iPhone vin şi problemele pentru Dell, dar deşi a pierdut tot 60% din valoarea de piaţă, ajungând la 20 de miliarde, se menţine încă bine pe piaţa echipamentelor pentru companii. Însă dacă valorile celor două companii, HP şi Dell, ar fi combinate, tot ar fi mai mici decât veniturile Apple din vânzarea de telefoane iPhone în ultimele nouă luni, adică 63 de miliarde de dolari.

Însă Dell a reuşit o revenire în trimestrul doi, înregistrând o creştere a veniturilor cu peste 100 de milioane, faţă de ultimul trimestru, dar tot este în scădere cu 8% faţă de alţi ani. Salvarea a venit de la companii, divizie care a fost în creştere cu 6% faţă de anul trecut, şi care a generat venituri de 4,9 miliarde. Dar cea a consumatorilor obişnuiţi a scăzut cu 22 de procente.

Planul de viitor al companiei este să se concentreze pe ultrabook-uri cu Windows 8 şi să continue cu soluţiile pentru companii. Desigur, Dell i-a în calcul şi lansarea unor tablete, poate chiar smartphone-uri, cu Windows RT, respectiv Windows Phone 8. Dar chiar şi cu veniturile bun ale diviziei business, fără suport şi de la cea a clienţilor obişnuiţi Dell tot riscă să scadă în continuare.

Mai sunt pieţe pe care HP şi Dell se pot remarca

Pe lângă industria dispozitivelor mobile, deocamdată dominată de produsele cu Android şi cele de la Apple, mai există şi cea a stocării online, pe care Amazon s-a instalat foarte bine, dar şi cea de cloud computing. Cea din urmă înseamnă că aplicaţiile nu mai sunt instalate pe PC-uri, ci rulate pe Internet, pe servere aflate la zeci sau sute de kilometri depărtare.

Aceste două pieţe sunt de interes, dat fiind şi faptul că până şi smartphone-urile ajung să se folosească de ele. Chiar dacă nu au fost de la început jucători esenţiale în stocare online şi cloud computing, HP şi Dell pot recupera, urmând exemplul IBM. Şi Withman a indicat o schimbare de orientare la HP. „Suntem încă în primele etape ale unei schimbări”, a spus preşedintele companiei într-o conferinţă.

IBM a început să-şi regândească strategia de piaţă la începutul anilor ‘90, sub conducerea lui Louis Gerstner, iar în 2005 a renunţat la divizia de PC-uri pentru companii pe care a vândut-o Lenovo. Acum, IBM oferă servicii de consultanţă, de stocare şi infrastructură. În 2011 a avut venituri de 106 miliarde de dolari şi are peste 430.000 de angajaţi.

Dell a încercat să intre pe piaţa terminalelor cu Android prin Dell Streak, un telefon-tabletă (phablet), dar nu a avut niciodată succesul sperat. Iar cu Windows Phone 7 a lansat telefonul Venue care însă a avut probleme în a primi actualizările, iar publicul nu s-a arătat prea interesat de acesta. HP a avut mai multe încercări de a intra pe această piaţă, prin iPaq de la Compaq, dar şi prin terminalele cu webOS de la Palm. Însă cu nicio abordare nu a reuşit să se remarce, deşi sistemul de operare de la Palm stârnise interesul pieţei la lansare. Mai mult, HP a avut şi tableta TouchPad cu webOS căreia a trebuit să îi reducă preţul când a renunţat la această divizie. Acum, utilizatorii au reuşit să instaleze Android pe aceasta şi s-o folosească astfel.

Windows RT şi 8 Pro, pentru tablete, şi Windows Phone 8 sunt alternativele pentru Dell şi HP, dar şi-au mai anunţat implicarea pe această piaţa şi Lenovo, Acer, Asus şi Samsung, astfel că va fi o concurenţă destul de mare. Probabil că cei doi producători vor veni cu produse proprii, dar au nevoie de o strategie foarte bună pentru a se remarca. Asus vine cu preţuri mici, Samsung cu renumele de pe piaţa Android, astfel că HP şi Dell au nevoie de o identitate proprie.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite