Ambulatoriul Spitalului Judeţean intră în şantier. Va fi amenajat şi un spaţiu pentru spitalizarea de o zi
0
Dacă în prezent internările de o zi se fac pe secţie, în viitor pacienţii care vor putea fi trataţi sau investigaţi pe parcursul unei singure zile vor avea la dispoziţie un spaţiu special, ce va fi amenajat în zona ambulatoriului de specialitate din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău.
Consiliului Judeţean Sălaj, instituţie ce administrează din iulie 2010 Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, va continua şi în 2015 procesul de modernizare şi dotare cu aparatură medicală a celei mai mari unităţi spitaliceşti din judeţ. Anunţul a fost făcut de preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj, Tiberiu Marc, care a precizat că principala prioritate este modernizarea ambulatoriului, cea mai aglomerată parte din spital.
„Pentru investiţiile în infrastructura de sănătate, modernizarea şi dotarea cu aparatură medicală a ambulatoriului de specialitate de la spitalul judeţean este ţinta numărul unu, pentru că adresabilitatea acolo a fost în anul 2014 de peste 114.000 de cazuri; modernizarea secţiilor exterioare - pneumologie şi infecţioase; modernizarea şi extinderea secţiei de psihiatrie; modernizarea blocului operator şi dotarea cu aparatură medicală pentru investigaţii şi tratament a întregului spital, a tuturor secţiilor, cu finanţare din toate sursele la care avem acces: fonduri guvernamentale, bani europeni, bugetul Consiliului Judeţean, fondurile proprii ale spitalului", a enumerat el „temele” pentru acest an.
Tiberiu Marc a anunţat şi înfiinţarea unui spaţiu care nu a mai funcţionat până acum în spital, destinat spitalizării de zi.
„Având în vedere că în strategie de sănătate orientarea este către diminuarea spitalizării continue şi creşterea ponderii spitalizării de zi şi a consultaţiilor în ambulatoriu, vom amenaja un spaţiu pentru spitalizarea de zi în actualul spaţiu al ambulatoriului de specialitate”, a declarat Tiberiu Marc.
Potrivit acestuia, noul spaţiu va avea o capacitate de 10 – 12 paturi şi va deservi toate specialităţile. Referitor la necesitatea decongestionării ambulatoriului, prin crearea unui spaţiu suplimentar, Marc a precizat că această problemă va fi soluţionată prin transformarea curţii interioare în spaţiu de aşteptare.
Citeşte şi