Petrecere oprită de poliţişti la Vaslui, cei 21 de invitaţi, amendaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
covid actiune prevenire politisti vaslui

Peste 440 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne au acţionat în ultimele 48 de ore în judeţul Vaslui pentru verificarea respectării măsurilor de protecţie sanitară în contextul pandemiei Covid-19.

În după-amiaza de 25 octombrie, poliţiştii vasluieni, sprijiniţi de jandarmi şi poliţişti locali, au sistat derularea unui eveniment privat (o petrecere), organizat în curtea unui imobil de pe strada Nicolae Milescu din municipiul Vaslui. 

Organizatorului evenimentului şi celor 21 de persoane participante le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în cuantum de 3.000 lei pentru încălcarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2, Inspectoratul de Politie Judeţean Vaslui, cu sprijinul Instituţiei Prefectului – Judeţul Vaslui,  Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vaslui şi al Poliţiei Locale, au intensifiat activităţile de verificare a modului în care se respectă prevederile legale privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

În ultimele două zile au fost derulate 29 de misiuni specifice şi acţiuni punctuale, în sistem integrat, fiind vizate în mod special zonele aglomerate, centrele comerciale, pieţele, târgurile, restaurantele şi terasele, precum şi mijloacele destinate transportului de persoane. În cadrul acţiunilor au avut loc şi activităţi preventive de informare, dar şi de verificare a modului de respectare a normelor legale în vigoare cu privire la mijloacele de transport în comun pe timpul stării de alertă.

Echipele de control au depistat 514 persoane care nu au respectat măsurile de protecţie individuală, acestea fiind sancţionate contravenţional conform Legii nr. 55/ 2020.

Potrivit unei decizii emise de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui, la nivelul întregului judeţ este interzisă organizarea de evenimente private nunţi, botezuri, mese festive, atât în spaţii deschise, cât şi închise, precum saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli sau corturi de evenimente.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite