O cămilă aflată în „agonie” stârnește indignare, la Grădina Zoologică din Bârlad. Un ONG a sesizat autoritățile

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un ONG a sesizat autoritățile din Vaslui după ce au apărut imagini în spațiul public cu o cămilă de la Grădina Zoologică din Bârlad, aflată în „agonie”.

Cămila de la Grădina Zoo din Bârlad/FOTO: Facebook
Cămila de la Grădina Zoo din Bârlad/FOTO: Facebook

Am trimis o sesizare oficială către autoritățile din județul Vaslui, după ce am văzut imagini revoltătoare surprinse de un vizitator la Grădina Zoologică din Bârlad, un loc unde animalele sunt neîngrijite, par abandonate, iar unele se află într-o stare medicală critică.

O cămilă cu răni deschise, aparent în agonie. Alte animale slăbite, murdare, fără acces la apă sau hrană. Mizerie, lipsă totală de supraveghere veterinară. Toate acestea indică o lipsă gravă de responsabilitate din partea celor care ar trebui să le îngrijească”, a transmis ONG-ul pentru animale Kola Kariola.

Directorul Zoo Bârlad, Adrian Cărăbăț, a precizat ulterior că animalul „are un prolaps și urmează să fie operat”.

Contactat telefonic de publicația locală Vremea Nouă, în legătură cu această problemă, directorul Adrian Cărăbăț a negat că ar fi animale maltratate la Zoo Bârlad, iar cămila urmează să fie operată.

Am văzut postarea, dar e o anomalie. Este o cămilă care are o problemă, un prolaps, nu e cu mațele afară, cămila e sub observație și tratament și urmează să fie operată”, a declarat Cărăbăț.

Cu toate acestea, fotografiile republicate de ONG au stârnit reacții negative din partea publicului, revoltat de condițiile în care se află cămila.

„Închise toate grădinile zoologice care nu îndeplinesc toate condițiile! Săracele animale sunt chinuite și neîngrijite!”, transmite o persoană.

„Conducerea să primească amendă pentru rele tratamente aduse animalelor sau chiar pușcărie”, mai transmite un internaut.

„Nu mai zic de taxa de intrare care e exagerat de mică, cred că am plătit 4 lei ultima dată, penibil! Am văzut foarte mulți needucați la grădina zoologică din Bârlad, mârlani în adevăratul sens al cuvântului! Aruncă cu diverse obiecte în animale, le chinuie, le scuipă etc.! Și culmea mai mult adulți decât copii...

Sincer, pentru un iubitor de animale, e greu de digerat când vezi cât de animale sunt oamenii...Cred că cea mai bună soluție este să se închidă acea grădina zoologică...”, subliniază o persoană.

Vaslui

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite